Inner World

Discovering myself. Enjoying the journey.

Month:

Beduinul Emad

Pe beduinul Emad l-am cunoscut la Petra. Eu cu Alexandra o luasem aiurea pe un drum si dupa vreo 200 de metri ne-am intors. Emad, vazandu-ne, ne-a intrebat de ce nu am continuat pe drum pentru ca in 15 minute ajungem la o oaza cu multa verdeata si cu apa de baut foarte buna. Cum o oaza in mijlocul unui oras sapat in piatra este ceva ce trebuie vazut, l-am ascultat imediat pe Emad. E drept, am renuntat sa vedem manastirea pentru ca nu aveam suficient timp insa sunt foarte incantat de alegerea facuta. Cand am ajuns aproape de oaza il zarim pe Emad venind in galop pe asinul sau, se ducea la oaza sa faca un ceai. Din fericire alaturi de mine era Alexandra care este foarte volubila astfel ca in cateva minute ne simtim alaturi de Emad ca langa un vechi prieten.

Emad galopand pe langa noi

Continue reading

Am facut scuba diving in Marea Rosie

Inca nu-mi vine sa cred ca am facut scuba diving. Ador sa explorez natura iar scufundarile erau de mult timp pe lista mea de “to do”. Daca m-ai fi intrebat acum doua luni nici nu mi-as fi imaginat ca vara aceasta ma voi scufunda printre corali si pestisori. Stateam ieri pe plaja de la Aqaba, implinit, cu o bere in mana, gandindu-ma cat de frumos se leaga lucrurile cand intr-adevar iti doresti sa faci ceva.

Initial instructorul cu care ne-am scufundat ne-a cerut 45 de dinari plus 25 de dinari pozele sub apa. Pana la urma am reusit sa scoatem un pret de 35 de dinari cu tot cu poze, cu conditia sa fim 4 care ne scufundam. Partea faina este ca nu trebuie sa stii sa inoti ca sa incerci scuba diving. Eu nu stiu deloc sa inot. Instructorul iti da o vesta de salvare ce are doua butoane, unul ce umfla vesta, altul ce o desumfla. Tinand cont ca ne-am scufundat la 6 metri,.practic erai in afara de orice pericol, in 2-3 secunde ai fi fost la suprafata umflandu-ti vesta de salvare. Continue reading

Restanta de poze

Spuneam in articolul de ieri ca am fost in Piata din Amman dar din pacate nu pot sa va arat poze pentru ca de obicei scriu articolele de pe telefon iar pozele sunt pe aparatul foto… deci mai greu. Astazi am pus mana pe laptopul unei prietene si in sfarsit pot sa uploadez niste poze de pe camera foto. Am sa va arat cateva poze facute ieri in zona pietei din centrul Ammanului.

Aici doi negustori asteptau sa se faca ora la care se pot apuca de masa. Intre timp am negociat dur cu ei (de fapt Cristi, eu am asistat) si am reusit sa scoatem niste bratari de la 12 dinari la 7,5.

Un negustor fericit ca am cumparat de la el.

Arabii au obiceiul sa arunce orice pe jos. Va dati seama cum arata piata dupa ce se goleste de lume!

In piata pe inserat

Astazi am fost din nou in centru, de data asta pusi pe cumparat. Maine fiind ziua unei colege am hotarat sa mergem si sa-i facem o surpriza frumoasa. A fost pentru a doua oara cand am ajuns in downtown. Astazi mi s-a parut muuult mai interesant decat prima data.
image

Cand fac poza unui om de obicei intreb persoana respectiva daca accepta sa o pozez dar astazi am intalnit o situatie super tare. Vroiam sa fac poza la un autobuz plin cu oameni si un tip din autobuz dadea disperat din maini pentru ca nu vroia sa apara in poza. Apropo am observat ca aici autobuzele pleaca din statie inainte sa urce toata lumea asa ca ultimii 2-3 urca din mers. Nu stiu daca asa se intampla de obicei sau am dat eu peste o situatie speciala.

Am ajuns in piata pe inserat cand arabii incep sa manance (este perioada Ramadanului) si a fost de-a dreptul fascinant ce am vazut. Imi pare rau ca pozele sunt pe camera foto si nu le pot pune in articol de pe telefon. Piata era aproape goala, plina de cutii si resturi de alimente iar la tarabele unde inca mai erau negustori acestia stateau impreuna, pe jos, facand un cerc in jurul mancarii. Cand treceam pe acolo strigau dupa noi si ne invitau la masa. De doua ori am acceptat si am gustat din mancarea lor. Nu aveau furculite asa ca am mancat direct cu mana.

Sambata cred ca vom merge la Aqaba (oras port la Marea Rosie) si in desert la Wadi Rum. De abia astept.

Socul cultural

La trainingul dinainte de plecare am fost avertizati ca va urma sa avem un soc cultural, arabii fiind diferiti in multe privinte. Abia asteptam acest soc dar nu a fost asa de mare pe cat ma asteptam.

Cladirile ma duc cu gandul la filmele gen Beverly Hills. In cartierul unde am fost cazati sunt in cea mai mare parte blocuri mici, de 4-5 etaje. Un soc am avut cand am vazut cum arata un apartament – este urias! Cred ca un astfel de apartament la noi intra in categoria de lux, la ei asta e standardul.

image

Ceea ce este fascinant la acest oras, si banuiesc ca la toate orasele arabe, este faptul ca la anumite ore din moschei incepe sa se auda chemarea la rugaciune si orasul rasuna de cantece religioase. Este chiar impresionant.

In rest… Ca la arabi. Totul se negociaza, in trafic trebuie sa fii cu ochii in toate partile (nimeni nu semnalizeaza iar la treceri de pietoni nimeni nu acorda prioritate), barbatii claxoneaza dupa europencele frumoase. Imi place agitatia asta. In centru este ca in piata rahova, foarte multa mizerie, miroase urat si peste tot sunt tarabe cu chinezarii. Imi pare rau ca fiind Ramadanul foarte multe locuri sunt inchise pana la 9 seara.

Arabii sunt foarte prietenosi

Nu stiu daca este o prejudecata specifica culturii europene sau este doar ceva personal insa pana acum credeam despre arabi ca sunt rai si fanatici. Evident, credeam lucrul acesta inainte sa iau contact cu vreun arab. Ei bine, venind aici aud din toate partile oameni urandu-ne “welcome to jordan”. Unii sunt comercianti care incearca sa atraga turisti insa altii sunt simpli localnici. Astazi eram in taxi (aici se calatoreste mult cu taxiul, e mult mai rentabil decat cu transportul in comun) si un batranel de.pe.strada mi-a zambit si mi-a facut cu mana.

Pe seara am primit in vizita pe responsabilii de proiect de la organizatia gazda. Pe la 2 noaptea s-a terminat vizita. Sunt niste oameni foarte calzi si dornici de povesti. Am ras mult si i-am pus sa ne zica nume arabesti amuzante pe care apoi ni le-am pus noua tragandu-le la sorti. Eu sunt Sahr care inseamna piatra. Aici toate numele au o semnificatie. Le-am dat si noi lor nume romanesti. I-am.botezar Mugurel, Ghiocel si Geta. Le-am explicat cam ce inseamna pentru noi romanii aceste nume si s-au distrat foarte bine.

Aradenii

Scriu acest articol impresionat de gazdele noastre din Arad, respectiv cei din Organizatia Studentilor din Arad, organizatorii stagiului de voluntariat. Nu am crezut niciodata ca intr-o zi jumatate ma pot apropia atat de mult de niste oameni incat sa-mi para cu adevarat rau la plecare. Teo, Alina, Paco, Adi toti au fost super draguti cu noi. Pe Teo as fi vrut sa o ascund in valiza mea si sa o iau cu noi in Iordania.

Totul in Arad a fost super bine organizat, de la training la cazarea super ok si mesele delicioase. Am primit chiar si pachetel pentru drumul pana la Budapesta :d Multumesc oameni buni, sunteti extraordinari!

Acum scriu acest articol din avion. Este primul meu zbor cu avionul (am.zburat cu parapanta in schimb :p) si am fost super atent la tot ce se intampla in jurul meu, ca un copilas mic. Am zburat cu turkish airlines si am ascultat muzica turceasca. Am mancat ratatouille in avion si ca bautura am cerut whisky, ca asa am vazut eu in filmele americane.

Ținem legătura

Mi-ar plăcea să încep acest articol cu o formulare de tipul îmi cer scuze pentru că nu am mai scris pe blog, promit că de acum încolo voi scrie mai des. Dar nu pot să zic asta pentru că știu că nu este așa. De multe ori îmi zic “băi mai scrie și tu pe blogul ăla”. Mai am și domeniu propriu și plătesc hosting. Într-un timp îmi făcusem program săptămânal, joia la ora 17:00 trebuia să scriu ceva pentru blog. Nu merge, dacă nu simți dorința de a scrie în capul pieptului nu o să iasă nimic. Iar dorința nu o poți forța. Cel puțin asta este situația în cazul unui amator în ale bloggingului, nu vorbim aici de profesioniști care din blog își câștigă existența. Acolo într-adevăr ai n-ai mingea tragi la poartă. Vreau să zic că ai sau nu ai inspirație trebuie să scrii ceva.

Ce am observat de-a lungul timpului este că într-adevăr scrisul pe blog te ajută. Sau mai bine zis, corelează cu perioade foarte bune din viața ta (formulare statistică style). Perioadele în care simțeam nevoia să scriu (am experimentat astfel de perioade în special la început de tot, când am început Pat și Patachon) erau perioade foarte productive în toate aspectele ale vieții mele. Erau perioade în care eram foarte încrezător în forțele mele, probabil de aceea și simțeam o nevoie mai mare de exprimare.

Bun, și acum să trecem la subiect. Toată această introducere a vrut să pregătească terenul pentru o afirmație foarte simplă, următoarea lună o să fiu plecat în Iordania, într-un program de voluntariat la o casă de copii orbi. Toată această experiență am de gând să o povestesc aici pe blog. Am să vă povestesc cum este să fi voluntar în Iordania, ce anume vom lucra dar și ce vom face în afara orelor de program (adică pe unde ne vom plimba). Pentru că în ultimul timp mi-am bătut capul cu maimuțica năstrușnică MailChimp (pentru necunoscători MailChimp este o platformă de email marketing) mi-am pus în dreapta sus o căsuță în care vă puteți introduce adresa de mail și veți primi articolele apărute pe blog direct pe mail. Cel puțin așa ar trebui să funcționeze.

P.S. Chiar mi-aș dori să scriu mai mult pe blog!

 

© 2017 Inner World

Theme by Anders NorenUp ↑