Inner World

Discovering myself. Enjoying the journey.

Month:

Cum am fentat sunk cost-ul

Unul din blogurile pe care le citesc regulat este Scoala de Psihologie, unde scrie Adrian Nuta, fost profesor la Facultatea de Psihologie (din pacate eu nu l-am prins…tare as fi vrut sa-l aud la curs). Citeam acolo de sunk cost, concept pe care sunt mândru că îl știam mai demult.

Mi-a zburat gândul la momentul când am întâlnit această eroare cognitivă în viața mea. După cum știți deja, înainte să vin la Facultatea de Psihologie am studiat doi ani la Facultatea de Automatică și Științele Calculatoarelor (și când spun studiat… e studiat, dom’le! Cine a trecut pe la Automatică știe despre ce vorbesc). Nu voi povesti în acest post prea mult din ce s-a întâmplat, ideea este că după lungi introspecții legate de ce sens vreau să dau vieții mele am realizat că programarea și calculatoarele erau cam ultimul lucru de care îmi păsa în viața asta. Am hotărât că este momentul să o apuc pe alt drum, de data asta un drum ales de mine în cunoștiință de cauză, și nu sub presiunea familiei sau a percepției societății. Cred că în momentele acelea imaginea care îmi domina mintea era cum o să dorm eu într-un șanț, mort de foame, dar cu diplomă de psiholog. Dar măcar voi putea spune că mi-am încercat șansa în viața asta.

Hai să ne întoarcem la sunk cost. Îmi cer scuze, tot timpul când îmi aduc aminte cum am renunțat la Automatică pentru Psihologie devin emotiv si mă pierd în filosofii. Pe atunci nimeni nu înțelegea de ce nu termin facultatea de Automatică și fac apoi psihologia. Nu știam atunci că pentru ce se petrecea în mintea celor din jurul meu era de vină acest sunk cost effect, însă mă exasperau. Nu înțelegeam cum ar putea să dea un așa sfat când era clar că direcția în care mă îndreptam era greșită iar costul emoțional, de timp și chiar de bani era mult prea mare. Ce ar fi însemnat să mai studiez doi ani o facultate cu care nu aveam ce să fac (căci decizia era luată, nu voi profesa ca inginer de calculatoare!) și apoi să mă apuc de psihologie!? Ar fi însemnat prostie curată. Cel mai tare m-a frapat atunci ce mi-a spus un fost coleg de la Automatică: “eu acum nu mai renunț, am pierdut deja doi ani”. Deci era clar că nu îi plăcea ce făcea, era clar că socotea timpul petrecut la Automatică o pierdere însă decât să piardă doi ani mai bine… pierde 4! Suntem noi ființe raționale!? Acum când zic lucrul acesta îmi vine în minte o altă teorie, când vine vorba de pierderi oamenii sunt risk seekeri. Adică preferă să câștige 3000 de lei sigur decât 5000 cu o probabilitate de 80% însă preferă să piardă 5000 cu o probabilitate de 80% decât 3000 sigur. Poate că băiatul respectiv se gândea că s-ar putea să își schimbe atitudinea față de facultate până la finalul studiilor și merită încercarea, astfel încât nu ar fi mai pierdut 2 ani ci ar fi câștigat 4. De fapt nu cred că se gândea la asta, vroiam doar să mă laud că știu și de teoria de mai sus. Cu siguranță sunk cost effect i-a afectat mintea și îi venea greu să renunțe la o activitate în care a investit, chiar dacă acea activitate s-a dovedit neprofitabilă.

Ideea este că a merge înainte atunci când știi că intri în rahat nu înseamnă perseverența aia pe care o apreciază toți. Înseamnă să fi idiot. Când și rațiunea și simțirea îți spun că pierzi, mai bine renunți din timp, indiferent cât ai investit deja. Nu este nimic eroic în a pierde și mai mult, până la capăt. Da, știu, și mie îmi place ideea să duci lucrurile la capăt, să lupți până la final însă haideți să ne folosim și rațiunea.

 

O sa incep sa merg la concerte

Acum câteva zile am fost la concert Cranberries, veniți pentru a doua oară în România. Eu la concert!? – ar spune oamenii care mă cunosc. Da, eu la concert. Au fost mai mulți factori care m-au făcut să merg la concert, culmea faptul că erau Cranberries pe scenă și nu alții nu a contat prea mult. Chiar nu sunt mare fan Cranberries. Recunosc că Dolores are o voce incredibilă, recunosc că sună bine însă nu pot să spun că mă dau în vânt după ei, cum pot spune despre… Monojacks care au cantat in deschidere. Da, știu, sunt hipster, vreau să fiu eu mai cu moț și îmi place mai mult formația din deschidere decât formația pentru care este organizat concertul. Chiar îmi doream demult să îi aud live pe Monojacks, nu fusesem la niciun concert nici de-al lor nici de-al AB4, fosta trupă a solistului. Mai jos vă las și melodia mea preferată de la ei.

Poate vă întrebați ce e cu mine de m-am dus la concertul unei trupe al cărei nici măcar nu eram fan. Nu, nu am înnebunit. În primul rând am găsit bilete pe un site de vouchere și am profitat de reducere. Nu m-am gândit atunci că faptul că se vând bilete pe Groupon înseamnă că nu prea este cerere (altfel de ce ar fi fost organizatorii nebuni să le vândă cu 50% mai puțin?). Într-adevăr nu a fost foarte multă lume și asta s-a simțit un pic în atmosferă, ceea ce m-a întristat pentru că eu venisem să văd un show incendiar, nu neapărat pe Cranberries. Mă așteptam să arunce publicul în aer. Nu s-a întâmplat așa, însă nici nu pot spune că a fost nasol și că îmi pare rău de concert. A fost un concert frumușel.

Al doilea motiv pentru care m-am dus este că m-am săturat să pierd concertele mari. Pur și simplu m-am săturat să ratez concertele spunând că e prea scump biletul sau că am altceva mai bun de făcut, cum ar fi să plec pe cine știe unde. Și după concert să îmi vină să îmi bag unghia în gât că am ratat un super show. Dacă mai continui în ritmul ăsta o să ratez toate trupele mișto care vin să cânte în România. Problema este că îmi plac trupele mai vechi, care nu se știe cât timp or să mai cânte. Peste câțiva ani o să mă trezesc că dacă vreau să merg la concert o să am opțiuni Alex Velea sau vreunul asemănător. Sau băiatul ăla de cântă Ai senti pego. Pe bune, de acum chiar o să încep să merg la concerte. Deja am ratat Placebo, Ac/Dc, RHCP, Scorpions, Rolling Stones…

Și melodia pe care v-am promis-o mai sus:

 

P.S. Începusem blogul acesta ca blog de psihologie. Între timp am observat că nu prea îmi vine inspirația să scriu pe teme psihologice, și nu vreau să forțez lucrurile. Nu de alta, dar se simte când un om scrie forțat. Am hotărât să folosesc blogul și pe post de blog personal, chiar dacă inițial pentru acest lucru era Pat și Patachon. Un timp probabil voi pune și aici și pe Pat și Patachon aceleași articole.

© 2017 Inner World

Theme by Anders NorenUp ↑