Inner World

Discovering myself. Enjoying the journey.

Month:

Una si mai tare: librarie online cu transport gratuit oriunde in lume

Vă povesteam in articolul trecut despre libris.ro care au transport gratuit oriunde în România la orice comandă, oricât de mică. Întâmplarea face ca la doar câteva zile de când vă povesteam de ei, să văd pe Facebook un link către o librărie online cu transport gratuit… oriunde în lume! Este vorba de bookdepository.com. Ei zic “usually dipacthed within 48 hours”, deci timpul de livrare este undeva la 2 zile + cât fac cărțile până la tine. Probabil fac mai mult în România decât din UK până în România, dar asta e, tot e bine că poți comanda cărți pe care nu le găsești în România cu preț de transport zero.

Eu nu am comandat de la ei încă, însă persoana la care am văzut shareuit link-ul comandase și a zis că au fost foarte ok. Dacă comandați să îmi spuneți și mie cum a fost. De multe ori am vrut să comand cărți din afară dar m-a oprit costul de transport care făcea cât prețul cărților. Vă dați seama cât de tare poate să fie să trimită în toată lumea cu preț de transport zero? Oare câte comenzi or avea de își permit să trimită o carte din UK în România cu costuri de transport zero?

Later Edit: am aflat și părerea cuiva care a comandat de la ei. Citez: “trimit cartile in cam 2 zile si dupa mai fac cam 7 zile lucratoare pana ajung. Sunt impachetate super bine, nu prea au cum sa le distruga la posta romana”.

O librarie online cu transport gratuit la orice comanda

Este vorba de libris.ro. Am dat de ei acum o săptămână sau două, când aveau o ofertă cu ocazia împlinirii a x ani de când există (nu mai știu numărul de ani). Atunci am observat că au livrare gratuită pentru orice comandă, oricât de mică, lucru care mi se pare foarte tare. În afară de unele oferte de la elefant.ro, în unele zile, nu am mai văzut livrare gratuită la orice carte cumpărată.

Am cumpărat de la ei cartea lui Kilian Jornet – Să alergi sau să mori și totul a fost foarte ok, a doua zi aveam coletul. Astăzi mi-am comandat o carte de statistică și după jumătate de oră am primit mesaj că au predat-o curierului. Mi se pare foarte tare ca atunci când vrei o carte să intri pur și simplu la ei pe site, să o comanzi și să îți vină  a doua zi cu taxe de transport zero. Unde mai pui că au și multe cărți și uneori și promoții bune.

Spor la citit :)

Saptamana restaurantelor si doua restaurante geniale

 

Mâine este ultima zi din Saptamana Restaurantelor, săptămână în care aveți reduceri și meniuri speciale la 40 de restaurante din București. Amănunte găsiți pe pagina de facebook a evenimentului. Este o ocazie excelentă de a testa noi restaurante și de a te lăsa surprins de preparatele acestora. Nu zic asta doar pentru că lucrez în agenția implicată în această campanie (deși ăsta e un motiv de mândrie :D ), vă zic din proprie experiența. Pe principiul dacă nu noi atunci cine am experimentat din plin oferta din săptămână restaurantelor și vreau să va povestesc de două restaurante absolut geniale.

Primul este Brittania. Este un restaurant din cartierul meu, de pe Str. Petre Ispirescu. Deși poate eticheta de restaurant de cartier nu pare prea îmbietătoare, restaurantul arată foarte bine iar mâncarea este incredibil de gustoasă. Eu am mâncat niște pui cu sos de brandy, Oana a luat un pui cu un soi de sos de lămâie. Amândouă porțiile de pui foarte fragede iar sosurile delicoase. Ca prețuri, un pui din ăsta mai fancy e pe la 25 lei, o pizza 20 de lei, deci aș spune prețuri decente. În săptămâna restaurantelor au reducere 25%. Condiția este să îți faci rezervare prin aplicația disponibilă pe facebook-ul săptămână restaurantelor (valabil pentru oricare restaurant din ofertă).

Al doilea restaurant, mama restaurantelor, genialitatea genialității, regina locurilor de luat masa pe care am descoperit-o din păcate abia acum este Muse Bistro. M-a cucerit pe toate planurile. De la terasa amenajată cu mult bun gust, la muzica faină (cam mult Muse totuși, dar ăsta e un pitic de-al meu, pur și simplu m-am săturat de formația asta la cât de difuzată e pe la radio), la vinul pe care l-au oferit din partea casei. Cât despre mâncare… am mâncat un stew picant de fructe de mare absolut incredibil. Citez din descrierea din meniu: Spicy Thai Stew: tocanita picanta din fructe de mare proaspete, lapte de cocos, ghimbir si migdale, servita cu orez gatit la abur si salata verde cu lamaie. La desert am comandat vulcan de ciocolată, o prăjitura de ciocolată (prajitura se servește caldă) peste care se pune înghețată făcută cu unt de arahide. Rezultatul este demențial. Cuvintele sunt de prisos, trebuie să încercați. Ca prețuri, stew-ul de fructe de mare era 29 de lei, o bere parcă 8 lei. În săptămână restaurantelor au reducere 25% la mâncare. Eu cu siguranța o să mai revin acolo.

Mai tineti minte Povesti despre munte?

Mai țineți minte de Povești despre munte? Unii da, pentru alții e prima oară când auziți de el. Este un blog de munte pe care l-am pornit cu Andrei acum ceva timp, acum câțiva ani buni. Planurile erau mari, vroiam să ne facem blog de munte și prin el să începem să organizăm ture montane. Am făcut câteva la început, apoi lucrurile au luat o altă întorsătură. Și eu și Andrei am intrat în clubul EcoXtrem unde eu am devenit instructor și organizam cu ei ieșiri pe munte. După EcoXtrem am început să organizez drumeții pe munte cu Evadează cu Noi . După puțin timp am început să vreau să organizez și alt gen de ture outdoor, unde eu nu sunt în mod neapărat și trainer, cum ar fi ture de călărie, mountain bike. Am făcut câteva, apoi în iarnă am câștigat cu proiectul “Descoperă România prin sporturi de aventură” o finanțare pentru organizarea a cinci ture de sporturi outdoor, și iată-ma unde sunt acum. Blogul Povești despre munte a rămas, chiar dacă reunțasem la ideea de a organiza ieșiri prin intermediul lui. Și eu și Andrei am mai scris pe el până la un moment dat. Eu am renunțat la a pune ture pe blog, dintr-un motiv foarte simplu: nu știam ce să mai scriu interesant. Nu puteam să scriu despre fiecare ieșire pe care o făceam, pentru că nu aveam ce. La fel cu concursurile – descrii unul, două, dar nu poți să o ții într-un șir de rapoarte de cursă, mai ales că eu nu sunt fan al rapoartelor de cursă și a rapoartelor de tură – nu citesc așa ceva cu excepția cazurilor în care am nevoie de informații, caz în care citesc unul nu 342352 câte sunt scrise pentru aceeași bucățică de munte.

Cred că pentru a menține viu un blog de munte trebuie să îndeplinești câteva din următoarele:

  • ești un povestitor excelent și știi să faci dintr-o tură obișnuită subiect de revistă. Eu sunt un povestitor mediocru și nu tot timpul întâlnesc situații pe munte care să fie subiect de blog. Nu tot timpul se întâlnește omul cu ursul în pădure în timp ce schiază și este cât pe ce să intre în el.
  • ești un fotograf foarte bun și vii cu fotografii super reușite, îți iei timpul să le editezi etc. – iarăși nu este cazul meu, în ultimele ture chiar am renunțat să mai fac poze pentru că am observat că nu mă uit niciodată la ele
  • vezi locuri wow, cum este în cazul blogurilor alpiniștilor, vii cu niște poze de te ia cu fiori pe șira spinării chiar și dacă nu ești cine știe ce fotograf
  • aduci informație utilă și relativ rară
  • îți este pur și simplu drag să scrii – aici cred că mă încadrez

Povești despre munte nu o să îl închid, îl las și vedem ce se întâmplă cu el. Nu cere de mâncare, cel puțin nu așa mult, hostingul nu costă o avere. Între timp oricum a apărut și blogul acesta, un blog personal, unde voi scrie când se întâmplă să îndeplinesc condițiile de mai sus.

Dacă aveți timp vă recomand să frunzăriți Povești despre munte, unele articole sunt chiar reușite. Vă recomand articolele despre creasta Făgărașului, partea 1 și partea 2, scrise de Andrei. Sunt ceva probleme la afișarea pozelor (am schimbat tema între timp și au apărut mici probleme, pozele sunt mai mari decât erau inițial), dar eu zic că articolele merită.

Cu unii natura e mai darnica

born to runDa, și nu mă refer la averi moștenite, IQ mai mare sau știti voi ce (mai mare). Or fi și astea dar nu îmi pasă, ce mă doare acum sunt… genunchii. Adică mă dor la propriu.

Nu înțeleg cum alții aleargă zeci de kilometri pe asfalt și nu au nimic, cum unii fac sub 4 ore la un maraton montan și nu îi dor genunchii, cum oameni neantrenați vin și aleargă maraton și după nu au nimic la genunchi. E clar, au ceva în plus. Sau poate în minus, habar n-am. Am încercat să fac pauză de la alergat și să revin când sunt complet refăcut, am încercat să îmi lucrez cvadricepsul, mi-am cumpărat adidași de top cu amortizare, am încercat genunchiere, degeaba. Durerile nu numai că nu au dispărut dar s-au accentuat. Tot timpul am avut probleme cu genunchii la maratoane dar ca sâmbăta trecută la EcoMarathon, când am șchiopătat toată bucla 3, adică 14km, nu am avut niciodată.

Azi mă duc la un medic sportiv. Dacă îmi spune să nu mai alerg, cum am mai auzit opinii de la medici, îi dau cu cartea Born to run peste bot. Oare asta să fie soluția, cea din Born to Run: barefoot running – să alergăm desculți? Oare trebuie să ne întoarcem la origini, să ne învățăm piciorul să calce într-un mod natural, ca atunci când strămoșii noștri alergau desculți după gazele? Cel mai probabil ei nu aveau probleme cu genunchii, că altfel mureau de foame. Oare incălțamintea modernă ne-a stricat modul natural de a alerga, dându-ne o iluzie de confort în schimb? Poate că ar trebui să lăsăm înțelepciunea naturală a trupului nostru să își facă treaba, să lăsăm corpul să se adapteze fără să intervenim cu super tehnologii. Nu știu să răspund la aceste întrebări. Voi vedea ce spune și medicul.

Sursa foto

Câteva cuvinte despre Red Bull Wings For Life

Duminică (dupa ce sambata am dat o tura scurta in Fagaras pe Valea lui Stan) am alergat la Red Bull Wings for Life, un concurs de alergare destul de inedit. În primul rând are loc în toată lumea în același timp, startul se dă peste tot la aceeași oră. Unii au pornit noaptea, alții dimineața, noi în București la ora 13:00. Apoi, nu este un concurs cu distanță fixă. Fiecare aleargă cât poate pentru că la 30 de minute de la start pleacă pe urmele tale un catcher car care merge cu o viteză prestabilită și în momentul în care te-a depășit ai ieșit din cursă. Ultimul care rămâne în cursă în toată lumea, câștigă. Eu am reușit să fac un pic peste 23km, cu un ritm mediu de 5,14 min/km.

Pe scurt, un concurs excelent organizat, chiar dacă în articolul trecut am cârcotit referitor la buff-ul prost și la revista Men’s Health din pachetul de start. Aceste amănunte minore chiar pălesc în fața profesionalismului cu care a fost organizat concursul. A fost enorm de multă lume implicată în organizare, mulți voluntari, drumul vechi spre mare a fost blocat complet, la fiecare intersecție cu câte un drumeag se afla un oficial, cei de la Alistar Security se plimbau tot timpul pe tot traseul pe motociclete, voluntarii supravegheau traseul pe biciclete. Au fost și multe echipaje de filmare, inclusiv un elicopter. În plus, după ce erai depășit de mașina oficială un autocar te lua și te aducea înapoi la linia de start. Pentru organizare nota 10 cu felicitări. Continue reading

Kit-urile de start de la concursuri

De-a lungul timpului am primit kituri de start din cele mai diverse, de la foarte bogate la foarte sarace (adică conținând doar numărul de concurs). M-am hotărât să scriu acest articol după ce am primit kitul pentru Red Bull Wings for Life și în el, pe lânga tricou, bidon și alte chestii utile am găsit și un număr al revistei Men’s Health. Păi bine mă Red Bull, voi chiar credeați că vreun alergător serios om normal bărbat cât de cât ok pune botul la ce scriu ăia prin Men’s Health? Cum să îți faci pătrățele pe abdomen folosind valiza cu care călătorești, cum să distrugi ușa de la apartament în caz că rămâi blocat, cum să îți seduci iubita cu nuci și căpșuni cu frișca… hai băi frate, pentru cine sau de către cine or fi scrise articolele alea?

Pornind de la lucrurile inutile pe care le găsești prin pachetele de concurs (că deh, sponsorii…), m-am gândit să fac o listă a lucrurilor utile și a celor complet inutile pe care le-am găsit prin kiturile de start. Continue reading

© 2017 Inner World

Theme by Anders NorenUp ↑