Inner World

Discovering myself. Enjoying the journey.

Month:

Despre partea mai neumblata a litoralului Romanesc

Dacă vrei să te pui în cap, să agăți fete și să petreci până în zori, te duci în Vama Veche. Dacă mergi cu copiii la mare, te duci în Venus unde vine nenea ăla pe plajă de strigă “lilu lilu crocodilu face poze cu copilu”. Dacă ești mai cocalar așa, sau te dă milionul afară din casă, locul tău este în Mamaia, în Bellagio. Ce te faci însă dacă vrei un colțișor de mare mai neatins de civilizație, unde să simți libertatea, dar nu libertatea aia din Vamă care de obicei înseamnă să te îmbeți până nu mai știi de tine? Răspunsul ar fi te duci la nord de Constanța, la Vadu, Corbu sau Gura Portiței. Nici aceste stațiuni nu mai sunt chiar pustii, dar cred că este maximum de pustietate pe care îl poți obține.

La Gura Portiței nu am fost, am auzit că este destul de scump și nu am fost curios să încerc. Pot să vă zic în schimb despre Vadu și Corbu. Continue reading

Neplacut vs. Groaznic

Citeam aseară “The Antidote: Happiness for People Who Can’t Stand Positive Thinking”, o carte care în mare spune că gândirea pozitivă și vizualizarea pozitivă a evenimentelor, panaceul universal al maeștrilor de personal development, sunt bullshit-uri, că de fapt vizualizarea pozitivă a evenimentelor duce mai degrabă la demotivare, lucru dovedit prin cercetări psihologice. În plus, vizualizarea pozitivă nu reușeste să te ferească de anxietatea asociată cu probabilitatea ca lucrurile să nu se întâmple așa cum vrei tu. Iar cu toții știm că de regulă lucrurile nu se întâmplă într-un mod atât de favorabil cum am vrea, dar nici în modul atât de groaznic de care ne temem.

La un moment dat în carte autorul vorbește de Albert Ellis, unul din marii psihologi ai secolului trecut, și de întrebarea acestuia pe care o punea pacienților: “care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla?”. Practic, el vroia ca tu să faci diferența între un lucru neplăcut și unul groaznic. E neplăcut să îți pierzi job-ul/să nu ai bani de haine/să te părăsească prietena, dar nu este o tragedie, oricând îți poți imagina lucruri mai rele care se pot întâmpla și la care oamenii au reușit să facă față și să găsească în continuare motive de fericire. Răspunzând la întrebarea care este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla într-o anumită situație, realizezi că de fapt worst case scenario nu e atât de rău.

Pentru a înfrunta convingerile iraționale Albert Ellis propunea chiar niște exerciții, cum ar fi să stai pe o bancă în parc și să intri în vorbă cu orice persoană (de sex opus, preferabil) care se așează lângă tine, să anunți în metrou stațiile care urmează cu voce tare și alte asemenea propuneri care au rolul de a te expune unor emoții neplăcute și unor frici adânc implantate în mintea noastră. Rezultatul este că vei realiza că nu ți se întâmplă nimic dacă cineva te ignoră, dacă cineva râde de tine sau te consideră nebun. Este neplăcut, dar nu groaznic. Poți trăi cu asta.

De gândit :)

P.S. În The Flinch Julien Smith propunea un exercițiu similar, respectiv să faci dimineața duș cu apă rece. Ideea lui era să înveți să recunoști și să învingi rezistența internă care apare inevitabil în față unor evenimente ce pot avea un rezultat neplăcut. Rezultatul e cam același, vezi că într-adevăr e neplăcut să faci un duș cu apă rece, dar nu atât de neplăcut pe cât ai crede. Vă zic din experiență, am făcut asta azi-dimineață.

 

Din weekend: Creasta Balaurului

O licență de psiholog trebuie sărbătorită cum se cuvine, așa că după două-trei weekend-uri blocate cu învățatul (au meritat, am luat 9,77 în examen și 10 la prezentarea lucrării) a venit din nou timpul de o tură așa cum trebuie: Creasta Balaurului, un 1A ușor plus o alergare pe Valea Cerbului.

Pe Creasta Balaurului acum am fost pentru prima dată. Este un traseu destul de accesibil, dacă ești obișnuit cu muntele. Este o creastă semi-alpină, cotată 1A, deci ceva mai greu decât un traseu turistic, undeva la limita de jos a traseelor alpine. Nu este un traseu pentru începătorii într-ale muntelui. Porțiunea de urcare din Valea Morarului în creastă este destul de solicitantă, apoi urmează mersul pe creastă care este superb. Zone mai expuse sunt puține, 2-3, asta dacă nu cumva am greșit eu traseul. Am avut și Garminul cu track-ul la mine dar nu m-am gândit să încarc și bateriile, așa că tot după miros am mers.

Partea cocălărească a fost că am vrut să îmbinăm Creasta Balaurului cu o tură de alergare, așa că în cel mai șoșonăresc stil cu putință am urcat creasta în adidașii de trail. Cât bombăneam eu acum câțiva ani la ăia care fac muntele în adidași și iată ca acum am ajuns pe urmele lor :D

Alte detalii picante, Claudia a picat în râu la 2 minute după ce am plecat de la mașină, piureul de la Vf. Omu e din fulgi și nu e bun, sindromul paletar încă e prezent și mă doare la alergat. I-am dat cu o Timișoreana acasă să uit de necaz. În rest, Oana revine în forța la alergat și a stabilit cu Claudia să se antreneze împreună pentru 7500, așa că aveți grijă.

Poze:

O zi pe santier

Aș putea face o glumă, “vedeți dacă nu am învățat, am ajuns să lucrez pe șantier!”. Dar nu, asta ar fi o glumă proastă din cel puțin o sută de motive, printre care faptul că pe șantier nu lucrează nicidecum cei care nu stau bine la capitolul IQ, ba din contră, ai nevoie de multă logică pentru a face o casă cum trebuie.

Aș vrea să vă povestesc despre o inițiativă de CSR foarte tare, cu impact real asupra comunității, respectiv asupra copiilor abandonați de părinți ce locuiesc în SOS Satele Copiilor București. “Totul începe acasă” este un proiect de responsabilitate socială demarat de GDF SUEZ Energy Romania prin platforma de responsabilitate socialaEnergie pentru fapte bune în parteneriat cu Habitat for Humanity Romania șiSOS Satele Copiilor. GDF Suez finanțează cu 300.000€ lucrările de reabilitare a caselor din SOS Satele Copiilor București, angajații GDF muncesc voluntar pe șantier, Habitat for Humanity contribuie cu echipele de voluntari internaționali și know-how-ul lor de a construi case. Ce iese este o treabă foarte bine făcută, am văzut câteva case terminate cum arată pe interior și chiar mă bucur că acei copii vor avea parte de o locuință decentă, eficientă energetic și mobilată cum se cuvine. Continue reading

Sa astepti e cel mai greu lucru

Eu sunt un om extrem de orientat către acțiune. Dacă vreau ceva îmi fac pe hârtie un plan de acțiune cu trei variante plus două de rezervă. Nu îmi place să zic nu se poate până nu încerc. Dacă mi-o iau peste bot îmi place să mai încerc o dată. Nu știu dacă e bine sau e rău, așa sunt eu. Am norocul că lumea în care trăim apreciază acest gen de comportament activ.

În martie m-am angajat la Standout, asta în condițiile în care peste trei luni trebuia să îmi dau licența și nu aveam niciun rând scris și mai aveam și “obligația” de a continua programul “Descoperă România prin sporturi de aventură” început în iarnă. Multă lume mi-a zis că sunt nebun că mă angajez în perioada asta. Eu am zis frate, hai să vedem. Nu mă descurc, îmi dau demisia. Iată-mă acum în iunie, trecut cu bine peste ultima sesiune din facultate, acum două zile am avut festivitatea de absolvire a facultății iar ieri seară am pus ultimul punct în lucrarea mea de licența. Mai am examenul de licența de dat, dar nu e panică. O să învăț si I will give my best shot. Dacă nu îmi iese îl dau la iarnă. Din “Descoperă România prin sporturi de aventură” am făcut trei ieșiri din cinci. Iată-mă deci aproape licențiat în psihologie și cu un job foarte mișto. De aia nu îmi place să zic nu se poate până nu încerc, pentru că de multe ori nu se poate este doar în mintea mea. Întâi încerci cum poți tu mai bine, abia apoi poți să spui că nu se poate. Continue reading

© 2017 Inner World

Theme by Anders NorenUp ↑