Inner World

Discovering myself. Enjoying the journey.

Month: (page 1 of 2)

Plec in Sicilia

 

Cei care ma cunoasteti stiti ca sunt prieten bun cu proiectele Youth in Action, mai nou transformat in Erasmus+. Prietenia asta m-a dus in Iordania, Serbia, Macedonia iar in curand ma va duce si in Italia, mai precis in Lentini, Sicilia :D

De data aceasta este vorba despre un proiect pe tema dezvoltarii rurale si va avea loc la tara, evident. Din ce am citit in infopack, vom locui in cort sau intr-un fel de baraci, “in a very spartan way”, dupa cum zic organizatorii.

De abia astept sa stau o saptamana in Sicilia alaturi de oameni din alte 6 tari europene, sa alerg pe dealurile Siciliei, sa o scot pe Oana la o pizza italiana si sa plonjez in mare, chiar daca o sa fie mijlocul lui octombrie.

corleoneSursa foto

Chiar ma gandeam ce dor imi este de IQAds Kadett, cand am ajuns la…

 

… la Lumea SEO PPC :D

Evident, profilul celor doua este diferit. IQAds Kadett era indreptat mai spre advertising, desi s-au vorbit si subiecte de marketing research sau chiar design. Lumea SEO PPC este nisat pe marketing online (de unde si numele), fiind din acest motiv un pic mai apropiat de interesele mele din acest moment. V-am zis doar ca mai nou sunt Google Certified Individual, iar in acest moment in timpul liber ma delectez cu “The Art of SEO”.

internet marketing

Intalnirea a fost foarte misto, imi era dor sa merg intr-un loc unde sa vina profesionisti care sa vorbeasca aplicat, nu doar generalitati. Mi-am dat din nou seama cat de mult imi place domeniul. Abia astept urmatorul proiect la Standout unde voi folosi si PPC iar intre timp, printre picaturi o sa continui sa ma ocup de ceva Affiliate Marketing folosind PPC. Mi se pare foarte greu sa iesi pe plus in affiliate marketing prin metoda asta, trebuie sa testezi foarte mult, sa vizezi userii aflati cat mai departe in conversion stage (deci musai keyworduri long tail + exact/phrase match, exclus broad), sa mirosi nisele unde valoarea comenzii medii este suficient de mare astfel incat sa iti acoperi din comision banii dati pe aducerea userilor in site. Nu mai vorbim ca mergi oarecum legat la ochi, deoarece nu poti sti ce keyword-uri au convertit si ce keyword-uri nu. Dar toate aceste lucruri fac cu atat mai provocator domeniul.

Despre affiliate marketing prin ppc poate o sa fac un articol candva.

Sursa foto: Flickr

Reusita sau esec?

 

Ziua de astăzi mi-am început-o cu o știre tristă citită pe blogul lui Radu Diaconescu, în care acesta anunță că s-a întors în România după ce picioarele i-au degerat la urcarea pe Khan Tengri.

radu diaconescuNu îl cunosc personal, însă am schimbat câteva cuvinte cu el pe internet în toamna trecută, când am participat amândoi cu câte un proiect la concursul Rexona – Idei puse în mișcare. Am zis-o și atunci, o spun și acum, dacă nu concuram cu proiectul meu aș fi votat proiectul lui.  Merita să câștige, și țineți cont că zic asta prin prisma câștigătorului competiției de proiecte din toamnă. Dacă în locul meu ieșea proiectul lui, nu aș fi avut nici cea mai mică urmă de regret. Ce a făcut el este absolut incredibil, să pleci pe bicicletă, prin forțe proprii din România până la mama naibii în Asia, să escaladezi un munte de 7000 de metri și apoi să te întorci acasă tot pe bicicletă este o nebunie pe care nu mulți se încumetă să creadă măcar că o pot face. Au mai plecat alții cu mașina, duba, motocicleta în aventuri asemănătoare, însă ce face Radu este de departe cea mai mișto aventură de acest tip despre care am auzit. Ulterior am aflat că lumea este mai mică decât credeam, Radu fiind fost coleg de facultate cu fratele Oanei, prietena mea.

Astăzi aflu că aventura nu a ieșit așa cum a plănuit, mai mult decât atât există riscul să rămână fără degetele degerate. Nu am fost niciodată la nivelul lui, nu am făcut alpinism la nivelul lui, nu am alergat la un maraton niciodată atât de tare ca el, nici măcar nu am urcat mai sus de 2544m. Ba chiar nici pe ăia 2544 m nu i-am atins, am ajuns pe Viștea dar nu m-am deranjat să mai merg 15 minute până pe Moldoveanu (eram într-un concurs). În schimb am gustat și eu cum este să nu îți poți manifesta pasiunea din cauza accidentărilor, și este crunt, chiar și la nivel de “începător”. Din acest motiv sper din tot sufletul ca zonele afectate să fie cât mai mici, doctorii să își facă treaba cât mai bine și Radu să poată să practice din nou sporturile pe care le iubește.

Legat de întrebarea din titlu, “reușită sau eșec?”, răspunsul meu este că nu contează. Experiența este ceea ce rămâne și ce contează cu adevărat.

Ce mai gatim: pui crocant cu sos de mustar si miere

 

După cum vă povesteam și în articolul trecut, sâmbătă m-am sustras mișelește de la o tură pe munte și am rămas în București. Facem noi cum facem și ajungem să vedem la mall un film lejer, de sâmbătă, ceva cu gătit, în sudul Franței. În fine, o porcărioară de film ce are meritul de a te relaxa și a te face să râzi și în cazul de față să îți facă chef să gătești.

Am căutat rapid pe net ceva ușor de făcut și am dat peste asta: pui crocant cu sos de muștar și miere. Este super ușor de preparat, practic dai puiul prin ou, făină și pesmet (noi am folosit pretzels făcuți țăndări, exact ca în rețeta de pe GoodFood), îl stropești cu ulei de măsline și îl dai la cuptor pentru 35-40 de minute și apoi adaugi sosul făcut din muștar cu boabe, miere și un pic de oțet. Intuiția noastră ne-a zis să punem sosul peste pui și apoi să îl mai lăsăm câteva minute la cuptor și a ieșit foarte bun, cei de la Good Food zic să pui sosul peste puiul scos din cuptor.

Ca și garnitură, salată verde. Pe cât posibil încerc să evit combinația bombă carne + carbohidrați, fac excepții doar când e vorba de prințipuri, cum ar fi ceafa de porc cu cartofi prăjiți sau mici + cartofi.

Încercați rețeta, e ușor de făcut și sigur o să vă placă.

pui crocant cu sos miere si mustar

 

 

Pe bicla pana la bulgari + de vorba cu un singaporez pe margina drumului la un harbuz

 

În cele ce urmează veți citi o poveste a unei ture banale pe bicicletă până la Giurgiu și înapoi dar care pentru noi a fost extraordinară.

dunarea-bulgaria
După ce sâmbătă m-am sustras de la o tură pe Valea Spumoasă în cel mai mișelesc stil cu putință, că cică plouă (de când e asta o scuză?), duminică trebuia să recuperez. Nu poți începe săptămâna cu moralul la pământ. Eu vroiam o tură mai lungă cu bicla, vorbesc cu Alex care propune să mergem până la bulgari și înapoi și până să apuc eu să răspund ceva problema principală devine unde să bem berea, în Ruse sau în Giurgiu, că din ce știm noi polițiștii bulgari sunt cam nasoli și poate îți trântesc o amendă pentru băut în public. Eu mai fusesem cu bicla din București până la Ruse și anul trecut, când mi s-a părut o aventură extraordinară. De data asta găsesc tura doar un antrenament lung foarte bun și binevenit.

 
Am plecat în stil leneș pe la 11 din București și la ieșirea din București avem parte de prima surpriză plăcută: ne întâlnim cu Vlad Bețivu, pe care nu îl mai văzusem de un car de ani și acum mergea la Comana. Că îi spunem Vlad Bețivu rămâne între noi, din câte știu eu el nu citește acest blog. De fapt, ca să fiu sincer până la capăt porecla de Vlad Bețivu este cum nu se poate mai nepotrivită, este ca și cum i-ai spune unui pletos Cheliuță, omul ăsta nu e bețiv deloc. Porecla i-am pus-o în liceu când nu știu de ce mie și altor prieteni ni s-a părut că tipul le cam drojdește. Acum cu siguranță l-am întrecut cu toții (adică s-a lăsat el, să ne înțelegem). Deși… când mă gândesc la el prima amintire este cum stăteam noi la cort undeva în Piatra Craiului și la 5 dimineața, când ne-am trezit să plecăm pe munte, Vlad în lipsă de apă și pastă de dinți a omorât bacteriile de peste noapte cu un gât strașnic de țuică. Țuică la 5 dimineața! Ce vremuri! Ok, hai să îl lăsăm pe Vlad Bețivul să îl aștepte pe Andrei Holban și să meargă la Comana și noi ne continuăm drumul spre Giurgiu.

 
Până la Giurgiu în afară de vântul din față care ne-a mâncat sufletul, nu s-a întâmplat mare lucru. Nici vântul din față nu ne-a deranjat prea tare căci ne gândeam cu drag la întoarcere când o să fim obosiți cum o să bată vântul din spate și o să ne propulseze de o să ajungem să zburăm ca niște zmei. Giurgiu sosește după mai bine de 60 de km, băgăm o ceafă de porc la grătarul de la Kaufland și suntem martorii unui mic accident de mașină destul de funny, dacă știi cum să îl privești. Un nene ce semăna cu Dan Voiculescu (din fericire acum știm cu toții că nu avea cum să fie chiar Felix în persoană) își parchează mașina fix în fața grătarului, de parcă mirosul de mici îi furase mintea și nu mai putea conduce 3m până la primul loc de parcare. Modul lui de a parca îl semiblochează pe un tip de vreo 20 de ani, ultra scandalagiu și cam prostovan. Tipul acesta urcă în mașină, dă să iasă din parcare și pentru că nu avea loc, zbuuffff cu mașina în mașina parcată la grătar. De aici începe scandalul, tipul mai prostovan urlă că l-a lovit pentru că nu avea loc să treacă, amatorul de grătar degeaba îi explică că dacă nu avea loc nu trebuia să dea ca berbecul în mașina lui și trebuia să mai aștepte un pic.
pod ruse giurgiuA trecut și aventura Giurgiu. Trecem podul spre bulgari și la intrarea în Bulgaria un vameș pus pe dat indicații ne explică nouă cum să ajungem într-un loc super fain, ceva cu un nume gen Nicopole, cică perfect pentru mers cu bicicleta. Noi n-avem treabă și îl ascultăm. Urmărim întocmai indicațiile până ce drumul pe care ne aflam se înfundă în stil mare, în direcția unei gropi de gunoi. Aceasta fiind situația, ne întoarcem, trecem înapoi în România, nu înainte de a le da ceva emoții vameșilor când Alex trece ca prin brânză prin graniță uitând că trebuie să arate buletinul.

 
Ne bem și berea la o bodegă la ieșirea din Giurgiu, profitând din plin de Albacherul la 0,66 la preț de 0,5l. Mai mergem ce mai mergem și în curând aflăm că vântul care speram să ne bată din spate s-a răzgândit și s-a gândit să își schimbe direcția… adică să bată tot din fața noastră. De fapt, dintr-un lateral-față de în afară că ne-a zăpăcit, aproape că pedalam pe loc, mai aveam și dificultăți în a nu îmi pierde echilibrul și a intra în decor.

 
Experiența extrem de frustrantă a vântului a îmbunătățit-o întâlnirea cu un tip din Singapore, de care dăm într-o benzinărie și cu care intrăm rapid în vorbă. Tipul zburase din Singapore până în Londra și de aici și-a luat bicicleta de coarne și pedalează înapoi acasă. Un fel de Radu Diaconescu din Singapore. Astăzi era în a 66-a zi pe drumuri, din cele 10 luni programate. Avea 24 de ani și lucrase doi ani în armată ca să strângă bani pentru nebunia asta. Plină lumea de nebuni frumoși. Plecăm din benzinărie împreună și spre rușinea mea, merg mai încet decât tipul ăsta care pedealează de 66 de zile în continuu și are o bicicletă pe care își cară aproape întreaga casă.
Mai schimbăm o vorbă, mai înjurăm împreună vântul, până când ajungem la momentul pe care îl așteptam încă de dimineață. Când intrăm în 1 Decembrie oprim la primul cort pe marginea drumului și luăm o frumusețe de lubeniță în care să ne băgăm botul ca niște fiare însetate. Singaporezul… în culmea fericirii, nu mai mâncase pepene din Singapore, că na, el mergând singur și pepenele fiind ditamai fructul, nu și-a luat omul. Și cum stăteam noi de vorbă cu harbuzul tăiat pe marginea drumului, cine credeți că își face apariția? Același Vlad Bețivu de dimineață împreună cu Andrei Holban, și dacă tot întâmplarea face să ne întâlnim a doua oară, iau și ei loc lângă noi și participă la devorarea harbuzului.

 
La final, să facem o poză cu toții. Singaporianul vrea selfie, noi nu prea înțelegem cum face el selfie cu 5 oameni + bicle, la care aventurierul nostru scoate minunea tehnicii moderne, bățul de selfie telescopic. Suie aparatul pe băț, întinde bățul la vreun metru și ne prinde pe toți în cadru cu zâmbetul până la urechi.

singapore
Au urmat încă vreo 20 de km, la final direcționăm vizitatorul spre cazarea lui fix prin centru, ca să vadă omul viață de noapte în zona Lipscani. Ah, apropo de cazare, nu v-am zis că tipul urma să stea într-un loc recomandat de proprietarul unui cazino din Zimnicea, o casă veche pe Calea Giuleși. Ooook… Sper să fie totul în regulă, îi voi scrie un mesaj să îl întreb dacă trăiește, iar dacă răspunsul este afirmativ voi îi puteți urmări în continuare aventura pe blogul lui.
După cum v-am zis, aceasta a fost povestea unei ture de altfel banale dar pe care noi am reușit să o facem cumva memorabilă.
Ok, știu că de aia ați citit până la final, vă zic. Total: 150km, 9 ore.

2014-08-24 19.03.22

Unde asculti muzica pe net?

 

muzica-pe-internetVine o vreme în viața oricărui om în care te saturi de muzica pe care o știi și ai nevoie să afli noi melodii și noi formații. Mai ales dacă lucrezi ascultând muzică (și sunt convins că mulți dintre noi o facem), cu siguranță ajungi la un moment dat în situația din bancul ăla: Ce asculți acolo? Rock FM! Ah, eu l-am ascultat deja.

Eu am găsit următoarele variante de ascultat muzică pe care le împărtășesc mai jos și cu voi. Momentan sunt satisfăcut de ele :D

– Radio online: Rock FM, ProFM Rock și RadioTrib (noul radio al lui Kirk de la CityFm, de câteva zile nu mai emite, sper să fie ceva temporar  și să nu fi abandonat proiectul). O altă nominalizare ar fi RockRadio, un site ce înglobează multe radiouri ce difuzează diferite genuri de rock.

Grooveshark.  Îmi place în special broadcast-ul lui Caleb cu muzică Alternative & Indie. Dacă folosești Grooveshark mai mult timp, aplicația îți învață preferințele și știe să îți facă recomandări în funcție de ce muzică îți place, ceea ce este foarte tare.

8 Tracks – site cu playlist-uri adunate. În ultimul timp îl ascult din ce în ce mai rar, însă rămâne o alternativă când mă satur de celelalte variante.

Stereomood – site unde poți asculta muzică în funcție de starea în care te afli. Selectezi un mood și aplicația îți oferă un playlist potrivit. Partea tare este că ai și un buton de flip mood, care îți oferă muzică potrivită pentru starea opusă, iar unele perechi de antonime sunt chiar amuzante, cum ar fi de exemplu lazy – beautiful.

+ evident Youtube împreună cu filtrul de search playlist.

Am mai încercat MixCloud, SoundCloud, Deezer dar nu am rămas utilizator. Dacă mai știți și voi altele mișto, shoot.

Sursa foto

Despre pasiune – pasiunea pentru trenuri

 

De când mă știu am admirat oamenii cu pasiuni – cred că fără să ai o pasiune nu poți fi un om complet, pierzi o mare parte a frumuseții vieții dacă nu știi cum este să arzi pe dinăuntru pentru o activitate, o femeie sau o colecție de obiecte.

De data asta vreau să vă arăt niște oameni cu o pasiune pe care deși nu o am și sincer să fiu nici nu prea o înțeleg, o respect: pasiunea pentru trenuri. Nu știu dacă știați, dar sunt oameni care stau cu orele prin gări și se uită la trenuri, știu toate modelele de vagoane și de locomotive din 1900 până acum, au acasă machete cu trenuri, unii și le construiesc singuri și sar gardul la depoul CFR pentru a măsura vagoanele astfel încât să construiască o machetă care să fie o copie fidelă a realității. Cunosc chiar eu pe cineva care după serviciu lucrează încă 2-3 ore la machete de trenuri pe care le vinde inclusiv în străinătate. De la el știu povestea cu săritul gardului la CFR Triaj.

Mulți sunt pasionați de Microsoft Train Simulator, unii programează addon-uri cu rute și locomotive românești, iar alții pun pe youtube videoclipuri de minute întregi cu filmări din joc, cum ar fi de exemplu cel de mai jos ce are peste 15k vizualizări pe Youtube.

Nu știu voi cum sunteți, dar mie îmi place foarte mult când dau de oameni atât de pasionați de un lucru.

Recomandare de film: Walkabout

Weekend-ul ce tocmai a trecut am văzut unul din cele mai faine filme ever. Dacă v-ați săturat de Godzile, Spidermeni și alte filme pline de efecte speciale dar fără acel ceva care atinge o coardă sensibilă, vi-l recomand, filmul se numește Walkabout și este făcut în 1971. Acțiunea este simplă, doi copii, frate și soră, rămân singuri în deșertul Australian după ce tatăl lor încearcă să îi împuște (dar nu reușeste) și apoi se sinucide. Rămași doar cu mâncarea pe care o aveau cu ei pentru un picnic, trebuie să supraviețuiască cumva. Evident că făcând parte din “lumea civilizată”, nu dețin cunoștiințele necesare pentru a supraviețui în deșert, însă se întâlnesc la momentul potrivit cu un aborigen aflat într-un “walkabout”, o călătorie inițatică, un ritual de trecere în care adolesentul trebuie să supraviețuiască singur în deșert timp de 6 săptămâni. Aborigenul îi ajută să supraviețuiască, le arată cum să scoată apă din pământ, cum să vâneze, îi duce spre civilizație. Finalul ni-l arată pe aborigenul australian mort (sinucis), după ce dansul său de curtare a domnișoarei “civilizate” nu a avut succes.

Nu vă grăbiți să urlați “spoiler alert”, aoleu mi-ai zis ce se întâmplă în film, acum ce farmec mai are să mă uit. Cum v-am zis, nu e Godzilla. Nu acțiunea este importantă. Cred că mult mai importante sunt semnificațiile pe care le desprinde fiecare din film, iar filmul lasă loc de o tonă de interpretări. Este plin de sugestii (multe sexuale) și paralele între lumea civilizată și latura animalică care rămâne în noi (uneori filmul devine freudian până la Dumnezeu, iar paralela între aborigenul care înfige sulița în capul vânatului și măcelarul care despică halca de carne e memorabilă). Mi-a plăcut foarte mult și cum este ilustrată bariera de comunicare între civilizații pe care fratele cel mic, fiind mai puțin atins de civilizație și mai puțin îndepărtat de natura sa animalică, o depășeste într-un mod foarte natural.

Cu siguranța voi o să înțelegeți altceva din film și o să vă rămână în minte alte secvențe (pariez că măcar una va fi cu apusul superb din deșert). Este genul de film care te scoate din monotonia acasă-serviciu și te face să îți aduci aminte că viață înseamnă mult mai mult decât atât. Vă invit să îl vedeți și să îmi spuneți și mie ce v-a plăcut sau nu v-a plăcut la el :)

 

Oare cum o fi sa sarbatoreasca lumea cand iei 10 ani?

Până la ora asta știți cu toții că Dom’ Profesor Felix Voiculescu a luat 10 ani cu executare. Mă bucur pentru acest lucru, deși nu cu toată inima, nu pot să nu mă gândesc la ce înseamnă să pierzi 10 ani din viață închis, mai ales la vârsta lui când nu se știe cât te mai ține pământul. Dar la lucrul ăsta trebuia să se gândească el înainte să fure cele 60 de milioane de euro. Ce sper este ca de acum încolo hoțomanii ăia de sus să se gândească de două ori înainte să pună laba. După Becali, Năstase, Voiculescu, e clar că roata se întoarce o dată ce ajung ăilalți la putere. Eu îl aștept și pe Băsescu înghesuit în mașina poliției.

Întrebarea este: oare cum te simți tu ca om când știi că un popor întreg se bucură că ai primit zece ani de închisoare?

P.S. Ca să fim exacți, un popor minus zecile/sutele de angajați ai trustului Intact.

P.P.S. Pe asta o știți?

Doua intamplari cu si despre bacsis/spaga

Prima întâmplare, în gară la Bușteni, cobor cu Andrei de pe munte, prindem trenul la limită și nu mai apucăm să ne luăm bilete. Ce să facem acum, să stăm până a doua zi!? Ne urcăm în tren hotărâți să vorbim cu nașu, îi explicăm situația, asta e. Nu ne place nouă metoda, da măcar ieșeam mai ieftin și oricum am fost forțați de împrejurăi, deci nu e vina noastră, putem dormi liniștiți noaptea, nu am fentat CFR-ul. Începem să căutăm nașul prin tren, că așa știam că se face, te duci și aranjezi cu el, nu aștepți să te prindă el fără bilet. Îl găsim, îi explicăm situația cu o voce cât mai amărâtă, că uite ce am pățit, cum era să pierdem trenul și ne-am urcat repede bla bla bla. Nașu… îl face pe durul:

– Păi băi băieți… nu știu dacă merge… la Ploiești se anunță supracontrol, nu știu ce să zic, dacă merită să mă risc…

Noi, când auzim asta, dăm în spate, să nu facem probleme, ne mai luăm și amendă:

-Aaaa, ok, nu am știut… atunci coborâm la prima, la Sinaia, nu vrem să facem probleme…

La care nașu, speriat:

– Eeeeee, stați un pic, nici chiar așa!

 

A doua întâmplare, astăzi, una din puținele zile în care am luat mașina la birou. Problema obișnuită, nu găsesc loc de parcare, mă învârt eu cu mașina și mă vede un pensionar care stătea la taclale.

-Ce faci băiatu, vrei loc de parcare?

-Păi… aș cam vrea (chiar eram în întârziere)

-Hai că îți arăt eu unu. Da’ mă lași și pe mine să mă urc, că e ceva de mers!

– …. Bine, hai.

Mă duce el printre străduțe, stânga aici, dreapta acolo, a doua la stânga, până la urmă ajung pe un loc plătit, din acela rezidențial, cică al lui. Pe naiba, că sigur era al cuiva plecat în vacanță și cum pensionaru’ știe tot ce mișcă s-a gândit să mai ciupească un leu de bere.

– O și spăl?

– Nuuu, lăsați-o așa. Că oricum se murdărește la loc.

– Hai bre să o și spăl, că eu sunt pensionar și n-am ce face toată ziua.

-Bine dom’le, dacă vrei să îi dublezi valoarea… Acu.. să vă dau de o bere.

-Păi da…

-Dar nu am schimbat, vă dau diseară? (chiar nu aveam schimbat)

-Păi du-te aici după colț la magazin! Auzi, da’ mai bine ia o bere, nu îmi da bani! O butelcă din aia de Neumarkt!

 

Ce să zic, își știa interesul.

Older posts

© 2017 Inner World

Theme by Anders NorenUp ↑