born to runDa, și nu mă refer la averi moștenite, IQ mai mare sau știti voi ce (mai mare). Or fi și astea dar nu îmi pasă, ce mă doare acum sunt… genunchii. Adică mă dor la propriu.

Nu înțeleg cum alții aleargă zeci de kilometri pe asfalt și nu au nimic, cum unii fac sub 4 ore la un maraton montan și nu îi dor genunchii, cum oameni neantrenați vin și aleargă maraton și după nu au nimic la genunchi. E clar, au ceva în plus. Sau poate în minus, habar n-am. Am încercat să fac pauză de la alergat și să revin când sunt complet refăcut, am încercat să îmi lucrez cvadricepsul, mi-am cumpărat adidași de top cu amortizare, am încercat genunchiere, degeaba. Durerile nu numai că nu au dispărut dar s-au accentuat. Tot timpul am avut probleme cu genunchii la maratoane dar ca sâmbăta trecută la EcoMarathon, când am șchiopătat toată bucla 3, adică 14km, nu am avut niciodată.

Azi mă duc la un medic sportiv. Dacă îmi spune să nu mai alerg, cum am mai auzit opinii de la medici, îi dau cu cartea Born to run peste bot. Oare asta să fie soluția, cea din Born to Run: barefoot running – să alergăm desculți? Oare trebuie să ne întoarcem la origini, să ne învățăm piciorul să calce într-un mod natural, ca atunci când strămoșii noștri alergau desculți după gazele? Cel mai probabil ei nu aveau probleme cu genunchii, că altfel mureau de foame. Oare incălțamintea modernă ne-a stricat modul natural de a alerga, dându-ne o iluzie de confort în schimb? Poate că ar trebui să lăsăm înțelepciunea naturală a trupului nostru să își facă treaba, să lăsăm corpul să se adapteze fără să intervenim cu super tehnologii. Nu știu să răspund la aceste întrebări. Voi vedea ce spune și medicul.

Sursa foto