Dacă ai ceva experiența în câmpul muncii, sigur știi despre ce e vorba. E vorba despre chestia aia pe care o fac angajații când uită să mai plece acasă unde îi așteaptă câinele, copilul și nevasta. Fac asta azi, o fac mâine și până la urmă ajung niște zombie vii care nu mai știu prea multe în afară de treburile de la birou. Pentru că sunt totuși oameni cu nevoi complexe devin frustrați și productivitatea are de suferit, la fel și fericirea lor. Mai ales dacă lucrezi în comunicare cu siguranță știi ce zic, sunt mult prea multe agenții în care overtime-ul e lege. Am noroc din punctul ăsta de vedere, lucrez într-una din puținele agenții din care se pleacă la timp.

Companiile deștepte au înțeles problema asta. În P&G, colosul coloșilor, mama corporațiilor, work-life balance era unul din subiectul preferat al directorilor. Cultura P&G este una destul de deschisă, oamenii sunt foarte prietenoși iar în internshipul meu acolo de mai multe ori am nimerit la masă cu câte un director național sau chiar mai mare. Nu cred că a fost discuție în care aceștia să nu aducă vorba de cât de important este să ai hobby-uri, să dedici timp prietenilor si familiei, să lucrezi eficient și să pleci acasă la finalul programului. Asta nu înseamnă că oamenii de acolo nu stăteau peste program, erau destui care o făceau, însă direcția în care și-ar fi dorit managerii să meargă lucrurile era clară.

O agenție de design din Amsterdam a rezolvat problema într-un mod foarte tare: la terminarea programului birourile se ridică la propriu. Vedeți în filmulețul de mai jos despre ce este vorba sau citiți în AdWeek.

Update: filmulețul a fost șters de pe Youtube între timp, probabil am trimis prea mulți vizitatori și a picat serverul Youtube. Rămâne povestea de pe AdWeek.