Inner World

Discovering myself. Enjoying the journey.

De ce imi doresc sa particip la semimaraton Gerar

La Semimaraton Gerar am vrut să particip încă de la prima ediție însă niciodată nu am apucat. Acum doi ani nu aveam cu cine să îmi fac echipă, vorbisem cu Andrei să alergăm împreună și ne mai trebuia un coechipier pe care nu l-am găsit. Degeaba ne-am întrebat prietenii, pe atunci nu prea aveam prieteni alergători și am senzația că nici alergarea nu era atât de populară ca acum. Am sentimentul că în doi ani alergarea a câștigat foarte mulți adepți și s-a dezvoltat ca sport de masă. Anul trecut am găsit echipă însă am tot amânat înscrierea până în momentul în care ne-am trezit că nu mai sunt locuri. Poate că nu vă vine să credeți dar chiar există în România competiții de alergare unde locurile se dau ca pâinea caldă iar înscrierile se închid cu mult timp înainte de competiție. Mă bucură lucrul acesta însă este și un pic frustrant când rămâi pe dinafară. Sper să nu se ajungă ca la concertele gen RHCP unde îți iei bilet cu jumătate de an înainte :D Anul acesta vorbisem cu Andrei și tatăl lui să facem echipă și eram foarte hotărâți să alergăm. Am văzut că s-au deschis înscrierile încă din prima zi însă pentru că Andrei și tatăl lui erau în Austria am zis să aștept să se întoarcă, să mai vorbesc o dată cu ei. Evident, când s-au întors nu mai erau locuri. Nu mi-am imaginat că se vor termina ATÂT de repede. Din fericire mai am o șansă să alerg în Echipa Bloggerilor, după cum scrie aici.

De ce vreau să alerg la Gerar? În primul rând ca antrenament pentru competițiile de trail running ce vor începe în primăvară. Poate vă gândiți că m-aș putea antrena și fără să alerg la Gerar. Da și nu. Antrenamentul de alergare uneori devine monoton așa că ai nevoie să îl condimentezi cu competiții unde ai ocazia să tragi de tine și să vezi cum stai cu pregătirea. Mai ales acum după vacanță se impune un ITP să vedem de unde începem pregătirea ;)

Apoi vreau să alerg pentru că este o competiție pe echipe și mi se par mult mai complexe alergările în echipă. Aici reușita alergării nu mai depinde de cât de bun alergător ești tu, intră în ecuație și alți factori: cum te înțelegi cu membrii echipei, cum te sincronizezi cu ei, cum membrii echipei reușesc să se motiveze reciproc. Am experimentat alergarea în echipă la Ultra Trail Făgăraș și deși nu a fost deloc cea mai reușită alergare în ceea ce privește rezultatul, mi-am făcut o idee cam ce presupune o echipă.

Nu în ultimul rând vreau să particip ca să cunosc oameni noi, pentru distracție și pentru atmosfera de competiție, de care mi s-a făcut cam poftă :D Așa că țineți-mi pumnii!

2 Comments

  1. Si eu imi doresc sa particip la Gerar, tot in echipa bloggerilor. Sunt curios cati bloggeri s-au inscris :)http://www.biciclistul.ro/2013/01/08/semimaraton-gerar-2013-vreau-sa-alerg-in-echipa-bloggerilor/

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

© 2017 Inner World

Theme by Anders NorenUp ↑

Read previous post:
Nimic fără oameni

Mai demult, prin liceu, îmi doream să lupt într-un război. Îmi doream intensitatea trăirilor dintr-un război, faptul că lupți pentru...

Close