Descopera Romania prin sporturi de aventura

Category :Blogging, Outdoor

Pentru cine nu a aflat încă, pariticip la competiția “Rexona – Idei puse în mișcare” cu proiectul “Descoperă România prin sporturi de aventură”. De mult timp mă gândeam să pun într-un proiect cu cap și coadă turele pe care le organizez la Evadează cu Noi, acum a venit și ocazia potrivită pentru că Rexona oferă 2000€ pentru realizarea unui proiect dintre cele înscrise în competiție. Evident că banii nu o să îi iau eu și o să îi bag în buzunar pentru că sunt șmecher și am avut ideea genială a proiectului, din banii aceștia voi acoperi în mare parte (80%) costul activităților incluse în proiect: trekking, parapantă, rafting, mountain bike, escaladă.

Proiectul presupune organizarea a cinci ieșiri gândite în jurul unui sport de aventură relevant pentru zona geografică a României în care mergem, astfel:

  • Facem trekking iarna în Piatra Craiului, “Crăiasă Carpaților”, unul din cei mai frumoși munți de la noi din țară
  • Facem mountain bike în Parcul Natural Comana, locul 2 ca biodiversitate la nivelul României, după Delta Dunării
  • Facem rafting în Defileul Jiului, considerat de unele persoane cea mai spectaculoasă zonă de rafting din țară
  • Facem escaladă în Dobrogea, zonă foarte apreciată de cățărători. Aici are loc și competiția de escaladă “Măslina de aur” 🙂
  • Ne dăm cu parapanta la Rânca, “acasă” la Toma Coconea

Ideea acestui proiect este de a descoperi locurile superbe din România într-o manieră eco-friendly, practicând sporturi ce or să ne întindă limitele fizice și psihice. Vreau să vă arăt că avem o groază de moduri de petrecere a timpului liber, altele decât să ne uităm la televizor sau să bem veșnica bere într-un pub. Vreau să vă arăt că aventura vă așteaptă dincolo de ușă și  o puteți descoperiți uneori chiar lângă București. Iar la toate aceste lucruri o să adaug sentimentul de prietenie și deschidere pe care îl cunoașteți prea bine cei care ați venit la turele organizate de mine 😀

M-am bucurat enorm să văd cât de bine a fost primit proiectul de către cei care mă cunosc. Multe share-uri, multe voturi și încă nici nu am început să îmi contactez pe rând prietenii, cum trebuie făcut în astfel de cazuri când proiectele se aleg în funcție de voturi. M-am bucurat enorm să văd feedback-ul și încântarea celor care au mai venit în ieșirile organizate de mine. Este un semn că ceea ce fac are un impact pozitiv și oamenii au nevoie de astfel de activități – lucru ce mă umple de bucurie și mă face să merg mai departe cu organizarea activităților outdoor. Fie că voi câștiga, fie că nu, feedbackul primit la această inițiativă a contat foarte mult.

Dacă vreți să mă susțineți în acest proiect, vă rog votați-mă aici: http://rexona.ro/idei-puse-in-miscare/da928 . Votul durează două secunde, făcându-se cu contul de Facebook. Dacă vreți să mă susțineți și mai mult, convingeți 4-5 prieteni să mă voteze 🙂

Eu vă mulțumesc tuturor pentru voturi și feedback și ne vedem pe munte, la Comana sau în Dobrogea – fie că o să câștig proiectul fie că nu!