Buila Vânturarița este un munte în care de mult timp vroiam să merg, chiar am mai avut tentative anulate pe ultima sută de metri. De data asta meritul pentru această tură îi aparține lui Sebastien, care a insistat să organizăm o ieșire în Buila Vânturarița deși eu inițial eram destul de reticent, știind că nu este un munte tocmai ușor. Soluția a fost să punem ca și condiție de participare faptul ca participanții să fie obișnuiți cu efortul fizic. De rămas pe munte oricum nu ar fi rămas nimeni, însă ideea era ca participanții să se și bucure de ieșire iar un traseu mult prea greu pentru antrenamentul lor cu siguranță i-ar fi împiedicat să se simtă bine. Din câte am văzut la final se pare că acest obictiv a fost atins și mai toată lumea s-a simțit bine :)

Din păcate nu am făcut traseul pe care ni-l propusesem, vineri la meteo s-au anunțat furtuni iar sâmbătă sunând la salvamont am aflat că vremea urma să se strice în jur de ora 5. Planul nostru era să urcăm de la Schitul Pătrunsa în creastă, în Șaua Ștevioara și să mergem pe creastă până în Curmătura Builei, traseu ce era destul de probabil să nu îl terminăm până în ora 5, drept pentru care am considerat că este mai sigur pentru grup să evităm traseul de creastă. Dacă eram un grup micuț era altă poveste, dar să fugim tot grupul la vale de frica trăsnetelor nu mi s-a părut deloc o perspectivă prea fun. Eu am prins o furtună în creastă acum ceva ani, în Cindrel, și pe cuvânt de onoare, nu vă doresc așa ceva! Este de-a dreptul terifiant, tunetele te asurzesc, vezi trăsnetele cum lovesc în apropierea ta, tremuri de frică ca următorul să nu te lovească. Cu toții am fost dezamăgiți de faptul că nu urcăm în creastă, inclusiv eu, dar asta este, muntele nu pleacă și ne așteaptă tot acolo și altă dată. Din fericire alarma de vreme proastă s-a dovedit a fi falsă, dar când am avut această certitudine noi deja luasem decizia să mergem în Curmătura Builei pe la baza muntelui, pe drumul ce trece pe la Schitul Pahomie. Zona Buila Vânturarița este plină de schituri, foarte frumoase, retrase în munte. Poți vizita Schitul Iezer, Pătrunsa, Pahomie.

După ce am ajuns în Curmătura Builei și am luat o binemeritată pauză, ne-am minunat cu toții de stâna cu panou solar de aici și am plecat prin Dosul Builei spre Refugiul Piscul cu Brazi, unde urma să și dormim. Este un refugiu refăcut de curând, micuț (6 priciuri însă încap și doi oameni pe prici), de a cărui existență trebuie să știi căci nu este chiar în poteca turistică. Ajunși aici ne-am amplasat tabăra, ne-am ocupat locurile în refugiu, am pus și două corturi și a urmat programul de seară cu admirat apusul, supă la primus, stat la foc, socializat. A doua zi, înainte să plecăm din refugiu ne-am strâns toate gunoaiele, am dat cu mătura și l-am lăsat cum l-am găsit, cu fereastra și ușa închisă, lucru pe care sper că îl vor face și cei care vor sosi după noi.

Și a doua zi a fost marcată de aceeași zicală, “planurile sunt făcute pentru a fi încălcate”. După ce a plouat toată noaptea și probabil și datorită efortului depus în ziua precedentă, grupul nu a mai fost prea încântat de perspectiva de a merge prin Cheile Cheii și Brâna Caprelor, traseu pe alocuri destul de expus. Am hotărât așadar să mergem la Cabana Cheia și apoi pe drumul forestier spre satul Cheia.

Cabana Cheia este definiția cabanei de munte neatinsă de puhoiul de turiști, cu un cabanier ce te întâmpină cu zâmbetul pe buze și îți oferă ceai din partea casei. Tot aici ne-am întâlnit cu un domn pe care îl știam din vedere căci lucrează la un magazin de munte pe care îl vizitez destul de des. Un adevărat om de munte, cu spirit de om de munte și nu doar cu “performanțe” montane. Ne-a poftit pe toți din grup la masă, a scos o bere rece și ne-a servit iar apoi a luat șoferii și i-a dus cu mașina lui până la mașinile noastre, ca să putem veni să recuperăm și restul grupului. Un gest mai rar întâlnit.

Despre drumul forestier până la Cabana Cheia pot să spun că nu îl recomand cu o mașină joasă, deși dacă ești un șofer foarte bun poți să îl faci. Sunt zone în care trebuie să calculezi foarte bine cum treci, eventual să ieși din mașină și să cureți drumul de pietre. La un moment dat este o trecere chiar prin râu, ca în filmulețele offroad. Cum am zis, dacă ești șofer bun îl poți face, la cabană era și un Ford Ka, însă nu este un drum pe care îl recomand cu mașină joasă. Eu am luat câteva pietre pe burta mașinii (în special când am avut mașina încărcată).

Mie mi-a plăcut foarte mult tura, a fost una din cele mai frumoase ieșiri pe care le-am organizat-o cu Evadează cu Noi, câțiva participanți mi-au zis că ar vrea să repetăm ieșirea și să facem și traseele pe care le-am evitat acum. Mă bucur că le-a plăcut atât de mult încât vor să revină, până la urmă asta e cea mai mare bucurie pe care o poți avea ca organizator, să vezi că lumea s-a bucurat de ceea ce ai încercat să le oferi.

Și dacă tot am vorbit atâta haideți să vă pun și câteva poze, furate de la participanți:

DSC03202

 

Refugiul din Curmătura BuileiDSC03205

Stâna cu panou solarDSC03208

DSC03216