In viata ca la maraton

Category :Blogging

Obișnuiesc să spun că sportul m-a educat într-un mod în care niciun profesor nu a reușit să o facă. Pe lângă multele bucurii legate strict de sport, acesta mi-a prilejuit și o autocunoaștere mai profundă decât orice altă activitate. În doi ani de când alerg am învățat mai multe despre mine decât în 20 de ani. Alergarea nu numai îmi mărește energia zilnică dar în multele ore petrecute singur alergând am avut timp să mă gândesc la mine și la viața mea.

Recent am avut ocazia să citesc două cărți despre alergare, cărți scrise cu multă pasiune, cărți ce ating sufletul oricărui pasionat de alergare. Este vorba de „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă”de Haruki Murakami și „Iron Man – drumul meu spre împlinire” de Tudor Butu. După ce le-am terminat, fiind și o fire mai meditativă, mi-am pus întrebarea „eu de ce alerg?”. Până acum am alergat sute de ore și probabil mii de kilometri, așa că este o întrebare ce trebuia pusă. De ce continui să alerg deși nu am nicio intenție să fac performanță (și nici nu fac, timpii pe care îi scot sunt medii)? Ei bine, nu am găsit un răspuns – alerg pentru că îmi place și asta este suficient ca să continui. Pur și simplu alergarea face parte din viața mea. Dar gândindu-mă la această întrebare mi-au venit în cap câteva lucruri pe care le-am învățat alergând și pe care le-am putut aplica și în viața mea.

Orice lucru de valoare are un preț. Întrebarea care se pune este dacă ești pregătit să plătești prețul respectiv. Ca să termin primul maraton am făcut zeci de ore de antrenament, am renunțat la unele mâncăruri care îmi plăceau iar în apropierea maratonului am renunțat chiar și la berea băută cu prietenii. Am tăiat din timpul alocat altor activități pentru a merge să alerg – acesta a fost prețul pe care a trebuit să îl plătesc. Acest lucru se aplică și în alte domenii din viață – vrei un lucru, trebuie să muncești pentru el. Stând și plângându-ți de milă sau găsind scuze de tipul „e prea greu”, „nu se poate”, „nu este momentul” nu vei rezolva nimic.

Enjoy the journey – este deja clișeu prin literatura de tipul selfhelp. Este foarte important să nu faci un lucru doar pentru rezultat – nu alergi pentru a scoate un timp mai bun, nu deschizi o afacere pentru că ți se pare foarte profitabilă, nu îți alegi un loc de muncă pentru că este bine plătit. Trebuie neapărat să-ți placă ceea ce faci și să te bucuri de momentele petrecute muncind pentru scopul tău. Călătoria contează mult mai mult decât destinația, este mai important cum ajungi din punctul A în punctul B decât pur și simplu să ajungi. Alergând am învățat că un rezultat bun este rodul firesc al unei munci făcute cu pasiune dar ceea ce contează cu adevărat este să te simți bine făcând ceea ce faci.

Pasiunea este motorul tău – așa cum mașinile au nevoie de benzină pentru a ajunge la destinație tot așa oamenii au nevoie de pasiune. Mâncarea este pe locul doi. Spuneam mai sus că pentru a ajunge unde vrei este nevoie de muncă – de multe ori ajungi în locuri în care te simți blocat sau pur și simplu nu vezi nici un sens în a merge mai departe. În aceste momente pasiunea îți va oferi motivația să mergi mai departe – simplul fapt că iubești ceea ce faci este de ajuns pentru a transforma greutățile ce sigur apar în viață în prilejuri de a da tot ce ai mai bun – iar eu unul nu cunosc un sentiment mai plăcut decât cel de a te implica 100% în ceea ce faci și să dai tot ce poți.

Sursa foto

  • Mirela Adriana

    Am tinut sa-ti spun la terapie ca duminica seara ( 15 iulie) te-am vazut alergand pe la Trafic Greu. Eu eram in tramvai si te-am putut urmari un timp: cu castile pe urechi alergai cu usurinta intr-un ritm constant, erai tot un zambet. Cred ca termenul potrivit pentru asemenea chip era cel de transfigurare – mi-am zis „Cam asa trebuie sa arate un om fericit”. Sigur am zambit si eu atunci- asa ca iti multumesc pentru starea de liniste pe care mi-ai indus-o privindu-te. Continua sa alergi!:)

    • Bună,

      Mulțumesc pentru comentariu! Da – Trafic Greu este “zona mea”, ca să zic așa. Ca să economisesc timpul necesar transportului până în parc prefer să alerg încă din fața blocului până în parc 🙂

      Ai dreptate, de multe ori în timpul alergării intru într-un fel de transă. Mi se întâmplă să mă trezesc că nu mai țin minte nimic din locurile pe unde am trecut sau ce am gândit cât timp am alergat. Pur și simplu alerg…

      Cu siguranță voi continua să alerg! Nu de alta, dar cred că îmi este mai greu să renunț la alergat decât să continui!