Omul si calul

Category :Blogging, Outdoor

Weekendul trecut, impreuna cu Evadeaza cu Noi, am descoperit o noua activitate: calaria. Am fost la Breaza si am facut primii pasi in lumea echitatiei, eu si ceilalti evadati.

Ce mi-a placut enorm este modul in care te simte calul, cum te urci pe el incepe sa te puna la incercare, sa vada cine este seful, cine pe cine conduce. Tu tragi de haturi in dreapta, el vrea sa se duca la stanga. Daca il lasi sa faca asta calul simte ca te poate controla si ai pierdut, nu mai esti “seful” in ochii lui. Am patit acest lucru in sedinta de dimineata, de aceea dupa-amiaza, in a doua sedinta, am avut grija sa ma impun inca de cand m-am urcat pe cal. Un comportament foarte animalic, aceste testari, si totusi foarte natural. Oare nu fac si oamenii la fel in anumite contexte, cum se intalnesc cum incep sa se masoare, sa isi incerce limitele unul altuia? Oare nu si pentru oameni prima impresie este la fel de puternica ca si in cazul calului?

A fost un weekend foarte reusit, daca ma intrebati pe mine. Au fost si situatii amuzante, de exemplu cand calul Sabinei a vazut niste floricele si s-a oprit din mers si a inceput sa manance – sau calul Rosie care nu vroia nici mort sa mearga la trap.

Si pentru ca orice povestire cere si dovada, o aveti mai jos. Trap Ilona, trap!

 

 

P.S. In caz ca va intrebati unde este urmatoarea evadare, ea va fi in Muntii Ciucas pe 10-11 august: http://www.evadeazacunoi.ro/evadari/214-traseu-in-muntii-ciucas.html