Inner World

Discovering myself. Enjoying the journey.

Prima tura lunga cu bicicleta

La 3 zile după întâmplare mi-am găsit un pic de timp să scriu câteva cuvinte despre prima tură lungă de biclă și în același timp prima ieșire din țară pe biclă :D

Planul era să iau trenul de la București la Sinaia și să mă întorc pe biclă. Ok, de fapt, hai să o iau mai de la început. Planul era să merg să alerg la Azuga Trail Running, dar din motive financiare, adică taxa de participare cam mare pentru mine în acest moment am zis că mai bine fac o tură cu bicla. Acum pot să zic că planul devenise să iau trenul până la Sinaia și să mă întorc cu bicla până în București, 120km. Din motive lesne de înțeles, mi-a fost lene să mă trezesc dimineața să iau trenul, am schimbat planul și am zis că fac același număr de kilometri dar pe o rută pornind din București. În dimineața zilei de 19 octombrie 2013 se pare că drumul norocos a fost București – Giurgiu. Nu știu dacă am mai zis-o dar eu simt o atracție față de Dunăre, îmi place să văd Dunărea, să stau așa liniștit ca ciobanul în vârf de munte și să mă uit la ditamai fluviul. De mic am această atracție față de Dunăre, de când am fost prima dată în Cazanele Dunării și de când îmi tot zicea mamaie că mă duce la Corabia să îmi arate Dunărea. Vă dați seama că nu aveți mare lucru de văzut în Corabia dar în mintea mea de copil era o chestie genială să mergi la Corabia să vezi Dunărea.

Ok, acestea fiind zise, am hotărât că mă duc să văd Dunărea. București-Giurgiu-București are 120km în cap, deci perfect. Cu o zi înainte îmi luasem camere de rezervă pentru ambele biciclete, semicursiera și mtb, dimineața mi-am făcut un ditamai rucsacul cu absolut tot ce m-am gândit că o să am nevoie, inclusiv dacă nu mai pot să merg și trebuie să dorm în tufiș: polar, suprapantaloni, mănuși, căciulă, baterii de rezervă, geluri energizante rămase de pe la concursuri – nu vroiam să le consum acum dar am zis să le iau în caz că: în caz că mi se strica bicicleta și trebuie să alerg cu ea în spate, în caz că pic în Dunăre și la întoarcere hainele fiind ude cântăresc mai mult, în caz că mă mușcă vreun câine și trebuie să pedalez într-un picior. Pot să zic că aveam un plan pentru orice putea să se întâmple. Și dacă venea războiul cât timp eram eu plecat până la Giurgiu și înapoi aș fi supraviețuit o săptămână. Apoi a venit momentul pe care tot îl amânam: ce bicicletă să iau, jaful meu de semicursieră sau mtb-ul proaspăt achiziționat. Aveam o, să îi spunem fantezie, să fac drumul ăsta cu semicursiera mea aproape rablagită, mi se părea că lucrul ăsta ar fi avut ceva eroic în el… 120 km cu o biclă care scârțâie din toate încheieturile și care stă să se dezmembreze dacă trece vreun tir mai în viteză pe lângă ea. Plus ca până la Giurgiu e șosea și nu avea rost să stric orzul pe gâște, adică mtb-ul pe un drum asfaltat. Până la urmă am renunțat la idee și am luat mtb-ul din două motive destul de strong: primul este că am observat că la semicursieră roata de pe spate merge înfrânată și am zis că dacă tot mă iau la întrecere cu CFR-ul măcar să nu îmi fac viața și mai grea și să merg cu o bicicletă care merge cu frâna pusă. Al doilea motiv este că mtb-ul avea clapetă la roți și nu șuruburi iar la skillurile mele de reparator de biclă ar fi însemnat o economie considerabilă de timp în caz că se întâmpla ceva și trebuia să umblu sub capotă.

Eu nu mai făcusem ture atât de lungi cu bicla. Făcusem maxim 70 de km și mă întorsesem destul de stors de energie. Chiar aveam emoții de cum va decurge ieșirea. Oi fi eu maratonist dar sunt un maratonist cam neantrenat și pe deasupra nici nu știam dacă mersul pe bicicletă solicită aceeași mușchi ca cei de la alergare sau va urma să mă plâng de crampe la alți mușchi. Am luat cu mine un diclofenac, ca sa rezolvăm problemele ce ar putea apărea.

De aici înainte a urmat un druuuum luuuuunnnggg, de vreo 7 ore jumate, despre care nu am ce povesti, în afară de câteva chestii:

– nu m-am plictisit deloc, chiar mi s-a părut distractiv și am avut timp să ma gândesc la o tonă de chestii

-șoferii din România nu sunt chiar atât de răi pe cât am auzit de la alți bicicliști. Toți m-au ocolit și mi-au lăsat spațiu suficient, cu vreo 2-3 excepții (camionagii).

– când eram aproape de Daia mă depășesc doi bicicliști cu cursiere care strigă la mine “Hai! Hai! Hai!”. Nu mă pot ține după ei dar îi ajung un pic mai încolo, când se opresc ei la boschete. Când trec pe lângă ei avem un scurt dialog: “De unde vii?” “București!” “Ohoooohooohoooo!!!! Și la cât ai plecat???”. Mi s-a părut super amuzant, și nici măcar nu eram la jumătatea drumului.

-pe drum mi-am dat seama că nu am cumpărat cameră de rezervă mărimea potrivită. Aparent în afara de 26” camerele astea mai au niște dimensiuni ce trebuie să se potrivească. Rahat, măcar juma’ de drum am mers liniștit crezând că dacă mi se sparge camera o pot înlocui.

-dacă tot am ajuns în Giurgiu am făcut o vizită și vecinilor bulgari. Vameșul bulgar a fost destul de suspicios când am trecut granița

2013-10-19 14.21.50

-am ajuns acasă obosit dar ar mai fi mers vreo 50km. Data viitoare mă gândesc la un Brașov- București

Chiar mi-a plăcut de mine cum mi-am luat bicicleta și am plecat să văd Dunărea. Sau cum stăteam eu lungit pe marginea drumului, sorbând o bere radler, cu mașinile trecând pe lângă mine. Un sentiment genial.

2013-10-19 15.12.55

2 Comments

  1. bravo domle! felicitari si cat mai multe provocari.Poate spre Brasov te insotesc/”insotim”(eu,cu mine si cu bicla mea),ca sa fim 5. :) Victor Tomescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

© 2017 Inner World

Theme by Anders NorenUp ↑

Read previous post:
Fagaras de weekend
Fagaras de weekend

Dacă tot eram prin zonă în weekend, de ce să nu profităm și să nu dăm o tură prin Făgăraș....

Close