Inner World

Discovering myself. Enjoying the journey.

Acceptarea morții și efectele ei

În general nu suntem conștienți de moarte – știm că există dar nu simțim acest adevăr. Ne neliniștește să vorbim despre moarte, așa că mai bine nu o facem. Doar din când în când suntem nevoiți să ne gândim la ea, când un eveniment ne-o aduce involuntar în minte. Acest eveniment nu este neapărat moartea fizică a cuiva, el poate fi o formă mai subtilă de moarte, cum ar fi sfârșitul unei relații sau pierderea unei slujbe. Semănăm foarte bine cu copiii mici care dacă pun mâna la ochi și nu te văd au impresia că nici tu nu îi vezi pe ei.

Încercăm să evităm moartea

Încercăm să evităm moartea nu numai prin absența gândurilor despre ea, dar și prin alte strategii menite să ne reducă anxietatea provocată de faptul că existăm doar temporar pe pământ. Încercăm să dăinuim prin copii sau prin operele noastre. Visăm să devenim eroi. Vrem ca numele nostru să fie transmis mai departe și vrem ca ceilalți să ne țină minte. Ne place să credem că moartea nu este sfârșitul și că după moarte existența noastră va continua.

O altă formă de a evita moartea este să evităm viața – nu vrem să trăim, nu vrem să ne implicăm în ceea ce facem. Ne este frică să ne implicăm într-o relație pentru că știm că ea poate fi temporară. Nu ne atașăm prea mult de proiectele la care lucrăm pentru că la finalul acestora ne va fi foarte greu să mergem mai departe fără ele – nimănui nu-i plac despărțirile. Nu ne îndrăgostim de ideile noastre pentru că dacă se dovedesc a fi greșite va trebui să le schimbăm și să ne schimbăm iar astfel vom asista la moartea unei părți din noi.

Ce ne sperie legat de moarte

Nimeni nu vrea să moară, nici cei care cred cu tărie că vor ajunge în rai. Irvin Yalom, unul din psihoterapeuții care au abordat problema morții, identifică mai multe lucruri care ne sperie când vine vorba despre moarte și a alocat subiectului o bună parte din cartea sa Psihoterapia existențială.

Care sunt principalele temeri ale noastre privitoare la moarte? Ne este frică ca moartea să nu vină înainte ca noi să ne atingem obiectivele pe care ni le-am fixat, ne temem pentru cei ce rămân în urma noastră (ne este frică că vor suferi sau că nu se pot întreține singuri), nu știm cum se vor termina anumite aspecte ale vieții noastre, ne este frică de judecata unei entități supraomenești, ne este frică de necunoscut, ne este frică că vom dispărea din memoria celorlalți. În cartea Plânsul lui Nietzsche scrisă tot de Yalom, acesta scrie: sunt morți cu adevărat doar aceia la care nu mai vine nimeni la cimitir.

Cum acceptarea morții ne poate face viața mai frumoasă

Ok, am vorbit destul despre frică și anxietate, acum haideți să vedem cu ce ne ajută să conșitentizăm prezența morții.

The knowledge that everything passes makes things more beautfiul

Tot Irvin Yalom (șî îmi cer scuze că îl pomenesc atât de des dar este unul din oamenii care mă inspiră și mi-au influențat în mod fundamental gândirea) amintește de călugării care dorm cu un craniu pe noptieră pentru a își aduce aminte tot timpul că moartea nu îi va ierta. Steve Jobs, în memorabilul său discurs de la Stanford, spune remembering that I’ll be dead soon is the most important tool I’ve encountered to help me make the big choices in life.

Acceptarea și conștientizarea morții la un nivel profund generează schimbări importante în modul în care ne trăim viața. Începem să acordăm mai multă atenție lucrurilor importante, nevoilor, dorințelor și viselor noastre. Nu ne mai convine să le amânăm la infinit pentru că știm că fiecare zi care trece ne aduce mai aproape de ultima noastră zi. Realizăm că viața înseamnă mai mult decât problemele vieții de zi cu zi. Începem să apreciem mai mult micile bucurii din viața noastră și interacțiunea cu ceilalți – nu se știe când va fi ultima oară când avem ocazia să gustăm din plăcerile vieții.

Începem să privim cu alți ochi fricile care ne țin în loc zi de zi. Vom trece mai ușor peste ele deoarece devenim conștienți că vine o zi în care vom dispărea și suntem responsabili de felul în care ne trăim viața până în acea zi. Poate acest lucru l-a făcut pe George Coșbuc să scrie:

Din zei de-am fi scoborâtori,

C-o moarte tot suntem datori!

Totuna e dac-ai murit

Flăcău ori moș îngârbovit;

Dar nu-i totuna leu să mori

Ori câine-nlănțuit.

Sursa foto (click)

4 Comments

  1. mi-a placut mult articolul asta.

  2. Buna Tibi! mi-a placut ce am “rasfoit” pe blog Succes in devenirea unui psiholog foarte bun!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

© 2017 Inner World

Theme by Anders NorenUp ↑

Read previous post:
Gamerii profesioniști vor salva lumea?

Astăzi am primit pe e-mail un filmuleț care mi s-a părut pe cât de fantezist pe atât de interesant. Ideea...

Close