Autocunoașterea prin art-terapie

Tags :
Category :Psihologie

De curând am format un grup de dezvoltare de personală prin art-terapie la Safe-Place, avându-l ca trainer pe Mihai Albu. Mihai Albu este consilier adlerian și art-terapeut format în metoda Phronetik, dar despre metodă nu am să vă vorbesc eu prea mult, dacă sunteți interesați de ce are specific această metodă cu siguranță găsiți informații mai bogate pe Google sau chiar contactându-l pe Mihai Albu. Eu am să vă vorbesc despre experiența mea la cele două ședințe de art-terapie, câte au fost până acum. Nu am să vorbesc despre ce am discutat acolo pentru că una din regulie grupului este că ceea ce se întâmplă în cabinet rămâne acolo, am să vă vorbesc despre cum m-a atins pe mine această experiență.

În primul și în primul rând cele trei ore petrecute la grup reprezintă o perioadă de timp petrecută cu tine. Deși nu mă pot plânge de evenimente foarte stresante în viața mea tot îmi este greu să găsesc timpul de a sta în liniște cu gândurile și sentimentele mele. Începerea ședinței de grup este un semnal că a venit momentul să îmi acord o perioadă de liniște și să încerc să-mi aprofundez cunoașterea despre mine. Am încercat de multe ori să-mi promit că în fiecare zi îmi acord un sfert de oră de liniște, însă la un moment dat reușesc să rup obiceiul. Eh, întâlnirea săptămânală cu grupul tocmai la asta mă ajută: practic mă obligă să-mi acord timpul de care am nevoie pentru a păstra un sentiment de conexiune cu sinele meu.

În al doilea rând la ședințele de grup descoperi noi perspective asurpa lucrurilor care te apasă și cu care îți chinui mintea probabil zilnic. Întâi haideți să povestesc un pic cum se desfășoară o ședință. În primele câteva minute vorbim despre ultima noastră săptămână, despre ce ni s-a întâmplat, cum ne-am simțit. Apoi urmează partea de lucru individual ori prin desen (ai diverse materiale cu care poți desena) ori prin colaj (ai la dispoziție reviste din care poți decupa). Lucrul individual poate să fie pe o temă stabilită de art-terapeut sau nu. După finalizarea lucrărilor urmează ca fiecare să-și prezinte lucrarea, să vorbeacă despre ce a vrut să exprime. Nu contează talentul artistic, nu contează cât de bine arată lucrarea, contează ce ai vrut să exprimi. Art-terapeutul ghidează demersul de auto-cunoaștere prin întrebări iar ceilalți participanți la grup pot spune opinia lor despre ceea ce văd în lucrare. Nu există interpretări fixe de tipul dacă ai desenat cu culoarea x atunci înseamnă y. Individul este singurul care știe ce înseamnă un anumit simbol pentru el iar prin întrebările grupului se poate apropia de conținutul proiectat în lucrare.

Personal, de ambele dăți am plecat cu idei la care să meditez în continuare și cu posibile noi căi de a aborda o problemă. Întrebările puse de cei din grup au rămas undeva în mintea mea și mi-au oferit o mai mare flexibilitate față de problemele cu care mă confrunt.

Un alt lucru bun care mi s-a întâmplat la grup a fost descoperirea a cât de mult îmi place să desenez cu mâna goală, adică fără pensulă. Îmi place să îmi bag degetele în culori și să desenez. Faptul că mă murdăresc și reușesc să fac ceva palpabil îmi oferă un sentiment de împlinire, probabil asemănător cu al vechilor meșteșugari care își puteau admira rodul muncii lor. În viață de zi cu zi îmi este din ce în ce mai greu să pot vedea rezultatul muncii mele, să-l ating, să-l miros. De multe ori rezultatul nu este fizic ci este reprezentat de un fișier pe calculator, o notă bună sau bani în cont, lucuri care nu îti oferă aceeași plăcere cu cea simțită (un exemplu) de olar când îsi poate ține în brațe vasul proaspăt finalizat.

Despre metoda Phronetik puteti gasi un articol aici.