Sa zicem ca esti o persoana foarte draguta si ma inviti la masa, faci tu cinste.

Ideea e ca nu exista masa gratuita. Presupunand ca esti un actor social pur rational, atunci cu siguranta ai vrea ceva in schimbul faptului ca ma scoti la masa. Si chiar daca nu ar fi asa, si tu chiar nu urmaresti nimic si nu astepti nimic la schimb, tot nu este o masa gratuita, pentru ca ma faci sa ma simt prost ca profit de banii tai si va trebui sa te scot si eu la masa candva. Dar sa presupunem ca sunt un mare nesimtit, nu iti intorc gestul frumos, ingros obrazul si nu ma simt nasol ca profit de bunatatea ta. Nici in acest caz masa nu ar fi gratuita, caci cat timp suntem la masa va trebui sa ascult ce vorbesti tu, in loc sa ma gandesc la ale mele. Ok, sa zicem ca sunt ultimul nesimtit, nu te ascult, nici macar nu ma prefac ca te ascult, sunt complet pierdut in gandurile mele cat timp stau la masa cu tine. Nici macar in acest caz masa nu este gratuita, costul mesei fiind toate celelalte lucruri placute sau profitabile pe care le-as putea face cat timp stau cu tine la masa.

Cam cu asta se ocupa behavioral economics, ca m-ati tot intrebat ce mai e si asta. Mai sus e un fel de definite pentru opportunity cost.