Inner World

Discovering myself. Enjoying the journey.

Tag: Iordania

Cu ce vine omul din calatorii

Am văzut la Elena că promite să aducă o vedere scrisă de ea de la Păltiniș primilor trei oameni care postează o poză cu ce au adus ei din călătorii. Probabil că i-au trimis deja trei oameni poze însă tot vreau să scriu articolul ăsta… să zicem așa, pentru mine, că îmi place să îmi aduc aminte de Iordania. De altfel am văzut că este o temă pe care au abordat-o mai mulți bloggeri de travel. Fără a mă considera blogger de travel (de fapt fără a mă considera blogger deloc, căci am mai spus-o că sunt blogger de duminică :P) mă bag și eu în joc.

Trebuie să vă spun că nu am fost în prea multe călătorii, am fost doar de două ori în afara țării. De ce, nu știu, probabil și din lipsă de bani dar nici nu pot să spun că am fost foarte interesat de călătorii, sunt genul care preferă o ieșire la ski de tură sau o tură de trail running în locul unui weekend la Londra. Poate că pe viitor o să încerc să mă apropii și de partea asta mai cuminte a ieșitului afară din casă. Dar hai să nu o mai lungim, v-am sugerat deja că obiectul este din Iordania și este vorba de… o narghilea. De o super-narghilea mai bine zis. Este luată din Amman, capitala Iordaniei, dintr-un magazin plin ochi cu naraghilele, sub îndrumarea lui Raed, un cunoscător foarte bun al acestor obiecte. Este fabricată în Egipt (am înțeles că astea sunt cele mai bune) și ce are ea așa special este un recipient aflat sub scrumieră în care pui gheață, astfel încât fumul va avea tot timpul o temperatură potrivită și nu te arde pe gât. Nu cred că are sens să menționez că îmi ies niște narghilele mai bune ca în Valea Regilor.

Și iată și poza pentru Elena :)

644091_408699262511256_624931136_n

Cum te adaptezi într-o țară arabă

Deși tuturor celor care au fost în stagiul din Iordania le-a plăcut experiența, puțini sunt cei care ar mai fi rămas în Amman sau chiar ar vrea să locuiască o perioadă acolo. Am auzit din mai multe părți că arabii sunt încuiați la minte, proști, fanatici.

Mie mi-a plăcut și chiar aș vrea să locuiesc în Iordania o perioadă mai lungă, mă gândesc la un an. Aș vrea să povestesc un pic despre mentalitatea cu care m-am dus în Iordania – și cu siguranță atitudinea mea m-a făcut să îmi doresc să revin aici. În primul rând am încercat să uit tot ce știu din Europa despre viață, despre cum trebuie să te comporți, despre obiceiuri. M-am dus la arabi ca și cum aș fi un nou născut care abia acum învață să trăiască, cu mintea golită de ce am învățăt în Europa în 22 de ani. Știam că dacă aș fi venit cu atitudinea superioară de european civilizat 1) nu mi-ar fi folosit la nimic experiența interculturală și 2) arabii ar fi simțit sictirul meu și și-ar fi dorit să mă trimită acasă cât mai repede. Am refuzat să fac judecăți de valoare. Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu îmi plac multe din convingerile lor și nu mi-aș trata niciodată iubita cum am auzit că sunt tratate femeile în familiile arabe. Dar asta nu îmi dă dreptul să consider că ei sunt inferiori sau necivilizați, dacă crezi că ideile tale occidentale sunt cu siguranță corecte ai o problemă la fel de mare ca “fanatismul arabilor” (am pus in ghilimele pentru ca nu sunt cuvintele mele, eu as evita acest cuvant insa aici ma ajuta sa imi exprim ideile mai bine). Iar daca te-a deranjat la arabi “mintea incuiata” ar fi destul de incoerent să repeți și tu același comportament. Până la urmă de ce ar fi mai corect să faci pușcarie că lovești un câine, cum este în Europa, decât să faci pușcărie că îți înșeli nevasta, cum este în Iordania?

Între a judeca șî a înțelege am preferat să înțeleg (poate și profesia mea de psiholog a jucat un rol, deh). Iar a înțelege presupune să accepți lucrurile așa cum sunt. Până la urmă “problema” se rezumă la valorile unei culturi, care cu siguranță sunt diferite. Noi prețuim libertatea individuală, ei prețuiesc spiritul de sacrificiu. Nici una nici alta nu sunt mai valoroase, sunt doar valori diferite. Iar ceea ce contează cu adevărat este că pentru arabi cultura lor funcționează, sunt fericiți cu modul în care trăiesc.

 

Ce ciudat e acasa!

Da… am ajuns acasa. Desi acum vreo saptamana imi era un dor teribil de casa mi-a parut foarte rau ca am parasit Ammanul. Nu vreau sa intru in exprimari poetice, dar o bucatica din inima mea chiar a ramas acolo. Mi-a placut enorm agitatia si veselia oamenilor de acolo.

Deocamdata ma simt ciudat acasa la mine, un pic strain. Parca nu realizez ca acum nu mai trebuie sa ma misc incet cand ma trezesc ca scartaie patul si il trezesc pe Oti. Acum stau singur in camera… E o senzatie ciudata, ma obsinuisem acolo. Inca nu-mi dau seama ca acum cand deschid frigiderul am la dispozitie un intreg festin si nu doar branza feta in cutie alb-albastra pe care am mancat-o zilnic in Amman. Acum am calculatorul meu si pot sa intru pe net cand vreau eu, nu mai trebuie sa pandesc momentul cand vreun coleg cu laptop doarme sau mananca. Nu, nu e de bine, cel putin eu nu le simt ca fiind de bine. Mie imi pare rau de atmosfera din apartamentul nostru din Amman (pe care apropo, am injurat-o deseori si am numit-o atmosfera de internet cafe).

Strazile care inainte de plecarea in Iordania mi se pareau atat de aglomerate acum imi par seci. Parca totul este prea pus in ordine in comparatie cu Ammanul. Merg pe strada si lumea nu mai striga dupa mine “welcome!”. Imi lipseste lucrul asta, ma simteam asa bine… Dar cel mai ciudat mi se pare ca acum toata lumea din jurul meu vorbeste romana si intelege ce vorbesc eu. Ma obisuisem ca nimeni sa nu inteleaga romana si sa pot vorbi ce vreau, inclusiv comentarii la adresa soferilor de taxi sau negustorilor din piata. Acum trebuie sa am grija la lucrul asta…

 

Restanta de poze

Spuneam in articolul de ieri ca am fost in Piata din Amman dar din pacate nu pot sa va arat poze pentru ca de obicei scriu articolele de pe telefon iar pozele sunt pe aparatul foto… deci mai greu. Astazi am pus mana pe laptopul unei prietene si in sfarsit pot sa uploadez niste poze de pe camera foto. Am sa va arat cateva poze facute ieri in zona pietei din centrul Ammanului.

Aici doi negustori asteptau sa se faca ora la care se pot apuca de masa. Intre timp am negociat dur cu ei (de fapt Cristi, eu am asistat) si am reusit sa scoatem niste bratari de la 12 dinari la 7,5.

Un negustor fericit ca am cumparat de la el.

Arabii au obiceiul sa arunce orice pe jos. Va dati seama cum arata piata dupa ce se goleste de lume!

Ținem legătura

Mi-ar plăcea să încep acest articol cu o formulare de tipul îmi cer scuze pentru că nu am mai scris pe blog, promit că de acum încolo voi scrie mai des. Dar nu pot să zic asta pentru că știu că nu este așa. De multe ori îmi zic “băi mai scrie și tu pe blogul ăla”. Mai am și domeniu propriu și plătesc hosting. Într-un timp îmi făcusem program săptămânal, joia la ora 17:00 trebuia să scriu ceva pentru blog. Nu merge, dacă nu simți dorința de a scrie în capul pieptului nu o să iasă nimic. Iar dorința nu o poți forța. Cel puțin asta este situația în cazul unui amator în ale bloggingului, nu vorbim aici de profesioniști care din blog își câștigă existența. Acolo într-adevăr ai n-ai mingea tragi la poartă. Vreau să zic că ai sau nu ai inspirație trebuie să scrii ceva.

Ce am observat de-a lungul timpului este că într-adevăr scrisul pe blog te ajută. Sau mai bine zis, corelează cu perioade foarte bune din viața ta (formulare statistică style). Perioadele în care simțeam nevoia să scriu (am experimentat astfel de perioade în special la început de tot, când am început Pat și Patachon) erau perioade foarte productive în toate aspectele ale vieții mele. Erau perioade în care eram foarte încrezător în forțele mele, probabil de aceea și simțeam o nevoie mai mare de exprimare.

Bun, și acum să trecem la subiect. Toată această introducere a vrut să pregătească terenul pentru o afirmație foarte simplă, următoarea lună o să fiu plecat în Iordania, într-un program de voluntariat la o casă de copii orbi. Toată această experiență am de gând să o povestesc aici pe blog. Am să vă povestesc cum este să fi voluntar în Iordania, ce anume vom lucra dar și ce vom face în afara orelor de program (adică pe unde ne vom plimba). Pentru că în ultimul timp mi-am bătut capul cu maimuțica năstrușnică MailChimp (pentru necunoscători MailChimp este o platformă de email marketing) mi-am pus în dreapta sus o căsuță în care vă puteți introduce adresa de mail și veți primi articolele apărute pe blog direct pe mail. Cel puțin așa ar trebui să funcționeze.

P.S. Chiar mi-aș dori să scriu mai mult pe blog!

 

© 2017 Inner World

Theme by Anders NorenUp ↑