Inner World

Discovering myself. Enjoying the journey.

Tag: trail running

Ce am descoperit in weekend

 

Am descoperit ca dupa 5 ani de cand am inceput sa alerg, primul meu concurs fiind Ciucas Trail Running editia 1, dupa multe lucruri intamplate in viata mea, dupa ce am devenit licentiat in psihologie, ma duc zi de zi la un job care imi place, m-am mutat din casa alor mei, am castigat diverse proiecte, am luat certificari, am vizitat tari straine… cel mai bine ma simt tot cand alerg de nebun pe munte. Probabil asta e fericirea, sa te napustesti ca animalul pe coborari, sa te oftici pe urcari cand vezi cat de slab esti si sa iti promiti ca pentru editia viitoare te antrenezi mai bine, sa reusesti sa te bucuri de cursa chiar daca nici nu se pune problema sa fii printre castigatori, sa poti sa alergi fara dureri de genunchi (o fi si tehnica si antrenamentul cu cap bun la ceva). Seara sa bei cateva beri cu prietenii si a doua zi sa o iei de la capat cu alergatul de nebun, asa inca un pic mahmur.

Ne vedem pe 4 octombrie la MPC sa o iubim pe Diana.

Ciucas Trail Running 2014

Cel mai frumos cadou, cu o luna inainte de ziua mea

 

O seară care nu prevestea cine știe ce, eu stăteam în fotoliu, cu picioarele întinse boierește pe o imensă pernă de puf ce are rol de scaun, citeam din Kindle când primesc un e-mail pe telefon.

Două minute mai târziu încă stăteam cu telefonul în mână și mă uitam prostit la mesaj. Nu înțelegeam ce se întâmplă, era un e-mail care mă anunța că m-am înscris la Ciucaș X3 , că trebuie să plătesc taxa de înscriere, informații despre cursă etc, e-mail-ul standard de înscriere la un concurs. Încercam să îmi aduc aminte dacă nu cumva m-am înscris mai demult la concurs și ăsta este un e-mail reminder să plătesc taxa. Îmi vine un gând jucăuș în minte, chiar cu o zi înainte îi spusesem lui Andrei că nu vin la Ciucaș, că nu stau bine cu finanțele, la care el îmi zice că îi vine să mă înscrie el.

O chem și pe Oana din camera vecină, să îi zic și ei ce e-mail am primit și că am o bănuială că cineva m-a înscris.

Ați ghicit, am primit cadou înscrierea la Ciucaș Trail Running. Dar nu de la Andrei, ci de la Oana care când l-a auzit pe Andrei că îi vine să îmi facă el cadou concursul nu știa cum să îi dea coate să nu cumva să îi fure ideea.

Chiar eram un pic trist ieri când mă gândeam că o să pierd Ciucașul de anul ăsta, prima ediție de Ciucaș pe care aș fi ratat-o din cele 5. Ciucaș este concursul unde mi-am început “cariera” de alergător cu o cursă de care încă mă mai mir că am terminat-o.

Feels good to be loved :D Ne vedem la start!

Cu unii natura e mai darnica

born to runDa, și nu mă refer la averi moștenite, IQ mai mare sau știti voi ce (mai mare). Or fi și astea dar nu îmi pasă, ce mă doare acum sunt… genunchii. Adică mă dor la propriu.

Nu înțeleg cum alții aleargă zeci de kilometri pe asfalt și nu au nimic, cum unii fac sub 4 ore la un maraton montan și nu îi dor genunchii, cum oameni neantrenați vin și aleargă maraton și după nu au nimic la genunchi. E clar, au ceva în plus. Sau poate în minus, habar n-am. Am încercat să fac pauză de la alergat și să revin când sunt complet refăcut, am încercat să îmi lucrez cvadricepsul, mi-am cumpărat adidași de top cu amortizare, am încercat genunchiere, degeaba. Durerile nu numai că nu au dispărut dar s-au accentuat. Tot timpul am avut probleme cu genunchii la maratoane dar ca sâmbăta trecută la EcoMarathon, când am șchiopătat toată bucla 3, adică 14km, nu am avut niciodată.

Azi mă duc la un medic sportiv. Dacă îmi spune să nu mai alerg, cum am mai auzit opinii de la medici, îi dau cu cartea Born to run peste bot. Oare asta să fie soluția, cea din Born to Run: barefoot running – să alergăm desculți? Oare trebuie să ne întoarcem la origini, să ne învățăm piciorul să calce într-un mod natural, ca atunci când strămoșii noștri alergau desculți după gazele? Cel mai probabil ei nu aveau probleme cu genunchii, că altfel mureau de foame. Oare incălțamintea modernă ne-a stricat modul natural de a alerga, dându-ne o iluzie de confort în schimb? Poate că ar trebui să lăsăm înțelepciunea naturală a trupului nostru să își facă treaba, să lăsăm corpul să se adapteze fără să intervenim cu super tehnologii. Nu știu să răspund la aceste întrebări. Voi vedea ce spune și medicul.

Sursa foto

Kit-urile de start de la concursuri

De-a lungul timpului am primit kituri de start din cele mai diverse, de la foarte bogate la foarte sarace (adică conținând doar numărul de concurs). M-am hotărât să scriu acest articol după ce am primit kitul pentru Red Bull Wings for Life și în el, pe lânga tricou, bidon și alte chestii utile am găsit și un număr al revistei Men’s Health. Păi bine mă Red Bull, voi chiar credeați că vreun alergător serios om normal bărbat cât de cât ok pune botul la ce scriu ăia prin Men’s Health? Cum să îți faci pătrățele pe abdomen folosind valiza cu care călătorești, cum să distrugi ușa de la apartament în caz că rămâi blocat, cum să îți seduci iubita cu nuci și căpșuni cu frișca… hai băi frate, pentru cine sau de către cine or fi scrise articolele alea?

Pornind de la lucrurile inutile pe care le găsești prin pachetele de concurs (că deh, sponsorii…), m-am gândit să fac o listă a lucrurilor utile și a celor complet inutile pe care le-am găsit prin kiturile de start. Continue reading

Cum mai este viața

De obicei după o pauză de scris pe blog revin cu o formulare de genul “gata, mi-am promis să scriu mai mult pe blog, să mă țin de blog” etc. Ei bine nu și de data asta. De data asta nu promit absolut nimic. Nu știu ce voi face în continuare cu blogul ăsta, dacă voi scrie mai des, mai rar sau chiar dacă o să îi dau shut down. Tot ce știu este că astăzi mi s-a făcut chef de povestit pe blog ce am mai făcut.

Să o luăm cu începutul. Uitându-mă la ultimele articole pe blog văd că nu am scris despre faptul că am câștigat competiția “Rexona – Idei puse în mișcare” cu proiectul “Descoperă România prin sporturi de aventură”. Deja am organizat două ieșiri, trekking și mountain bike. Urmează rafting, parapantă și escaladă. Poate revin și cu poze pe blog. Poate, căci am zis mai sus ca nu promit nimic.

M-am angajat la Standout, agenție de comunicare pe bloguri și în social media. Îmi place. Sunt un pic cam suprasolicitat din cauza programului pe care l-am avut în ultimul timp: scris licența, mers la facultate (pe alocuri și teme pentru diferite seminarii), mers la birou plus încă un mic proiect de online marketing pe care lucrez de acasă. Mai am încă o lună în ritmul ăsta nebun și apoi ne mai potolim. Am marele noroc că îmi place ceea ce fac, altfel nu cred că aș găsi energie.

Poate știrea cea mai importantă este că m-am hotărât să particip la un ultramaraton. Alesul este Marathon7500, un ultra pe potecile din Bucegi: 90km, 7500 metri diferența de nivel, timp limită 40 de ore. Acu… nu oi face și eu chiar 40 de ore. Era un pas pe care de mult timp vroiam să îl fac, în fiecare an citeam pe nerăsuflate poveștile celor ce terminau o astfel de aventură. De când am alergat primul maraton m-am gândit oare cum o fi să încerc mai mult. O să fie greu dar o să merite. Am ceva emoții dar abia aștept. Cel mai tare mă tem de accidentări, mă tem să nu mă lase genunchiul pe coborâri. O să alerg cu Alex Știrb, ultimele dăți când am fost împreună pe munte am văzut că facem echipă bună. Facem echipă bună și “la tras” (deși el este cu două clase peste mine!) și la organizat, împreună cu el am organizat două evenimente de mountain bike. Mă bucur că suntem pe aceeași lungime de undă. Ca și obiectiv pentru această încercare… să îl termin cu bine.

Romniceanu Stairs Run

În primul rând nu aș fi crezut că în părculețul ăsta se poate face un antrenament de alergare atât de fain. Chiar l-am luat la mișto pe Andrei când ne-am întâlnit, “și zici că o să transpirăm pe aleea aia, huh?”. Nu numai că am transpirat dar a cam scos plămânii din mine antrenamentul ăsta.

Partea amuzantă e că noi nu știam că ieri este antrenament de grup, noi vroiam să alergăm împreună (adică eu și Andrei) și cum vine Ciucaș Trail Running am zis că ar fi bine să băgăm și ceva pante, iar Andrei a venit cu ideea să facem traseul de la Romniceanu Stairs Run. Când mai aveam vreo 50 de metri până în parc, vedem că trece în viteză un alergător. “Ia uite, se mai antrenează cineva aici!”. După 5 secunde ma trece unul. După încă 5 ditamai plutonul. Pfff, e clar, azi e concursul și noi nu am știut. Ce să facem acum, ne era cam nașpa să ne băgăm și noi în pluton ca musca în lapte, dar nici să stăm pe loc nu mergea, prea aveam chef de niște urcări. Asta e, alergăm și noi în afara concursului. Ne ducem la linia de start, ne mai încălzim puțin și până să ne facem noi curaj să pornim auzim o voce “Salut Andrei, hai aleargă!”. Era Alex Știrb, asta e chiar tare, nimerim din greșeală la concurs și ne mai întâlnim și cu prieteni! Plecăm tare după Alex, cred că am luat startul cu o tură (din patru) mai târziu decât restul. Dar ce mai contează, alergăm din greu, atmosfera e faină, Tudor Buțu ne încurajează: “păcat că nu aveți număr că ați fi prins un loc bun!”. Chiar că păcat, data viitoare. Am terminat cei 6 km în 32:30, am înțeles de la Andrei că e destul de bine.

Ce am descoperit ieri e că Andrei e nebun. Băi nebun de-a binelea! Dar nebun din ăla frumos, se înțelege. S-a antrenat la greu în ultimul timp și scoate untul din mine, abia mă țin după el, ba chiar uneori o lasă el mai moale ca să putem alerga împreună. Acum o săptămăna a alergat singur pe munte 29km. Fain, fain de tot, îmi place ce faci băi moșule, ține-o tot așa! Abia aștept să văd cum alergi la Ciucaș Trail Running, unul din cele mai alergabile maratoane montane. Eu de data asta fac doar semi, nu sunt în cea mai bună formă și nu vreau să forțez și să pățesc vreo accidentare până în MPC, un maraton de suflet, pe care aș putea spune că îl iubesc (plus că pică cu o zi înainte de ziua mea!).

Despre un OM

Scriu acest articol după ce am fost la proiecția filmului Ultra Trail Făgăraș, film ce redă atmosfera de astă-vară de la concursul Ultra Trail Făgăraș. Nu vreau să fie un articol nici despre film, nici despre concurs, vreau să scriu despre omul din spatele Ultra Trail Făgăraș, de fapt din spatele seriei de concursuri Carpathian Man. M-a impresionat foarte tare aseară Lucian Clinciu, cred că ne-a arătat tuturor celor prezenți în sală ce înseamnă pasiunea. Aș vrea să îi mulțumesc aici pentru grija ce o poartă acestui sport pe care și eu îl iubesc, pentru responsabilitatea cu care s-a implicat în educarea alergătorilor montani, pentru energia cu care organizează an de an concursurile Carpathian Man (din câte am înteles cu resurse financiare foarte limitate).

Pe scurt despre seara de ieri, a fost extraordinară, am retrăit emoțiile de astă-vară de la Ultra Trail Făgăraș. Lucian știe să te facă să te simți ca acasă, știe să te facă să simți că faci parte din familia alergătorilor montani. Ne-a invitat la eveniment personal prin telefon pe toți participanții la UTF din București (nu mi-a venit să cred când mi-a zis la telefon că este Lucian Clinciu, am rămas mască!) iar la finalul proiecției ne-a chemat pe toți cei care am alergat și eram prezenți în sală să spunem câteva cuvinte despre experiența noastră. Mulțumim Lucian, m-ai făcut să mă simt și mai mândru că fac parte din această frumoasă comunitate a alergătorilor!

Mai jos aveți un paragraf despre Lucian apărut într-un articol din revista Alerg, articol scris când Lucian Clinciu a traversat în alergare Carpații Meridionali în 9 zile. Zice cam așa autorul articolului:

Ce știe el cel mai bine e că își dorește o viață bună, ca oricare dintre noi de fapt, însă pentru el o viața care desființează sacrificiul, efortul (fie el fizic) dus la extrem, care ignoră “tăvăleala” gratuită prin noroaie, zloată și viscol nu mai e o viață bună, ci doar o viață ușoară. Ceea ce este altceva.

 

© 2017 Inner World

Theme by Anders NorenUp ↑